Biologul Humboldt a spus adevărul despre bătălia dintre cai şi anghilele electrice (video)
Scenă istorică a anghilelor electrice în timp ce atacă caii, surprinsă de către exploratorul Alexander von Humboldt
Într-o poveste legendară, celebrul geograf şi naturalist german din secolul al 19-lea, Friedrich Wilhelm Heinrich Alexander von Humboldt (n. 14 septembrie 1769, Berlin — d. 6 mai 1859, Berlin) a relatat despre o luptă dramatică între cai şi ţiparii electrici sau anghilele electrice (Electrophorus electricus), la care a asistat în Amazon.
De-a lungul următorilor 200 de ani, nu a existat nici un raport ştiinţific despre un comportament similar cu acela, ciudat, al anghilelor electrice, care a fost relatat de biolog, sugerându-se că povestea acestuia a fost exagerată.
Însă anul trecut, biologul Kenneth Catania de la Universitatea Vanderbilt a descoperit accidental că, în anumite circumstanţe, ţiparii electrici pe care îi studia au reacţionat chiar mai violent decât a descris naturistul von Humboldt: atunci când erau încolţiţi de un obiect ameninţător scufundat parţial în apă, îl atacau sărind din apă şi generau o serie de descărcări electrice de mare putere.
Biologul Kenneth Catania a inclus o descriere a acestui comportament, o evaluare a eficacităţii acestuia şi o explicaţie a avantajelor evolutive pe care le oferă anghilele, în studiul "Leaping eels electrify threats supporting von Humboldt's account of a battle with horses", publicat în revista Proceedings a Academiei Naţionale de Ştiinţe.
În pofida numelui său, ţiparul electric nu este o anghilă (ţipar) adevărată, el este de fapt un peşte ostariofiz (Ostariophysi), înrudit cu caracidele (Characidae), care includ piraia şi neonul, dar are o asemănare fizică mare cu anghilele adevărate. Are un corp serpentiform (în formă de şarpe), alungit şi cilindric, golaş, fără solzi. Capul este uşor turtit. Gura mare are un rând de dinţi conici pe fiecare falcă. Ochii sunt mici. Pielea groasă şi vâscoasă acoperă întregul corp şi este folosită ca un strat protector, protejând corpul de propriul curent electric produs.
Ţiparul electric este înzestrat cu 3 organe electrice: organul principal, organul lui Hunter şi organul lui Sachs. Organul principal şi organul lui Hunter produc descărcări puternice, de până la 700 V. Fără să omoare omul şi animalele mai mari, curentul electric produs de aceste organe le poate ameţi. Animalele mici, în schimb, cad electrocutate, ca şi când ar fi lovite de trăsnet.
Catania a descris comportamentul defensiv al ţiparilor electrici ca fiind "şocant, atât la propriu cât şi la figurat".
Biologul ţine anghilele pe care le studiază în cisterne. Iniţial, folosea mănuşi şi o plasă metalică pentru a transfera anghilele dintr-un loc în altul. În timp ce lua anghilele mai mari, a constatat că, ocazional, unele încercau să scape din plasa metalică pentru a-l ataca.
Practic, săreau din apă şi în timp ce atingeau plasa metalică generau o serie de descărcări electrice de înaltă tensiune. Efectuând teste cu senzori electrici, Catania a constatat că anghilele care au adoptat un astfel de comportament şi-au crescut dramatic forţa descărcărilor electrice asupra ipoteticei ameninţări. Studiul confirmă că biologul Alexander von Humboldt avea dreptate.
