Bianca Andreescu, performanţă extraordinară! Tânăra jucătoare a devenit campioană la US Open (video)

Tânăra sportivă canadiană de origine română a obţinut o frumoasă performanţă - cucerirea primului titlul de Mare Şlem al carierei, şi nu oricum, ci printr-o victorie admirabilă în faţa legendarei tenismane americane Serena Williams.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu. (Getty Images)

Bianca Andreescu (19 ani, 15 WTA) şi-a adjudecat primul titlu de Mare Şlem al carierei, sâmbătă, prin succesul înregistrat în ultimul act al competiţiei de la Flushing Meadows - US Open, în faţa fostei lidere mondiale Serena Williams (37 ani, 8 WTA) după o oră şi 41 de minute. Bianca s-a impus cu 6-3, 7-5 la capătul unui joc în care periculoasa adversară a greşit în repetate rânduri, tânăra jucătoare profitând cu inteligenţă de pe urma acestor erori.

"E greu de spus în cuvinte ce simt acum. Sunt recunoscătoare şi mă simt binecuvântată. Am muncit din greu pentru a ajunge până aici. Nu mă pot plânge, anul acesta a fost excelent. Faptul că pot ajunge pe aceeaşi scena cu Serena, o legendă, este uimitor.", a declarat proaspăta campioană, ajunsă pentru prima dată în finala unui circuit de asemenea valoare.

Bianca Andreescu a contabilizat în acest duel 5 aşi, 3 duble greşeli, 18 winners şi 17 erori neforţate, în timp ce oponenta sa a avut 9 aşi, 8 duble greşeli, 33 de winners şi tot 33 de erori neprovocate.

Andreescu a cunoscut o ascensiune rapidă în acest sezon competiţional, reuşind să-şi treacă în palmares până acum trei titluri - Premier Mandatory Indian Wells, Premier 5 Toronto, respectiv US Open, ultimul trofeu cucerit asigurându-i începând de luni poziţia a 5-a în ierarhia WTA. Ea va fi recompensată cu un premiu financiar în valoare de 3.850.000 dolari.

În schimb Serena Williams a ratat din nou şansa de a-şi trece în palmares al 24-lea titlu de Mare Şlem. Ea va rămâne cu cele şase titluri câştigate până acum la US Open.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport