ANTARCTICA - Istorie în gheaţă

O vedere generală a regiunii Valea-Seacă. Există un interes în creştere pentru Antarctica de catre ţările care doresc minerale şi alte resurse
O vedere generală a regiunii Valea-Seacă. Există un interes în creştere pentru Antarctica de catre ţările care doresc minerale şi alte resurse (Monaco Palace via Getty Images)

În sculpturile în gheaţă sunt descrise toate glaciaţiunile de pe Terra. Ascunşi în rocile sale trăiesc locuitori antici ai Pământului, iar în încrustaţiile gheţii se odihnesc probe de viaţă extraterestre. Aceasta este Antarctica, vatra îngheţată a milioane de specii unice, care a devenit un mare laborator al lumii.

Antarctica este al 6-lea continent al planetei, având o suprafaţă de 14.000.000 Km2. Acum 160 de milioane de ani, Antarctica era unită cu India, Africa, Australia şi Noua Zeelandă, formând supercontinentul numit GONDWANA. A urmat apoi fragmentarea continentelor prin deplasarea lor şi, totuşi, pentru mult timp Antarctica şi Australia au rămas încă unite, dar despărţirea lor s-a produs acum 80 de milioane de ani, când Australia s-a deplasat puţin spre nord ajungând în poziţia actuală.

Temperaturile în lunile de vară ajung la 0°C, temperatura medie fiind de -17°C. Cea mai joasă temperatură de -89,3°C a fost înregistrată la staţia rusă Vostok în 21.07.1983, datorită puţinelor radiaţii solare ce ajung în această zonă. În prezent, atmosfera din Antarctica suferă de un mare deficit de ozon.

Pe acest continent îngheţat şi alb există un lanţ de munţi: Munţii Transantarctici, care ascund tot felul de minereuri: fier, antimoniu, crom, aur, uraniu şi petrol. Condiţiile climatice, grosul strat de gheaţă, precum şi restricţiile Tratatului Antarctic menţin foarte limitate explorările de orice fel, mediul ambient fiind foarte fragil.

Toate ţările membre ale Tratatului Antarctic au staţii de investigare ştiinţifică ce operează aici tot anul, sau doar temporar, în special vara. Cea mai veche este staţia argentiniană ORCADAS înfiinţată în 22.02.1904, iar mult mai târziu apare McMURDO-S.U.A., Vostok-Rusia, Concordia-franco-italiană, cât şi cea românească numită Law-Racoviţă. În anul 2006 erau 100 de staţii de cercetare numărând peste 10.000 de persoane din 26 de state, unele state creând probleme prin revendicările ce le impun asupra anumitor zone.

Antarctica apare pentru prima dată pe hartă în anul 1531, când cartograful Orontius a făcut prima hartă a acestor pământuri. Acestea au fost făcute de pe o navă spaniolă numită Buena Nueva, condusă de căpitanul Gabriel de Castilla, de unde s-a strigat pentru prima oară ”gheaţă” şi s-a contemplat Antarctica.

Au urmat o mulţime de exploratori, aventurieri, comercianţi, oameni de ştiinţă, care vin atraşi de acest continent alb şi rece. În 1599 olandezul Drik Gerritsz, în 1675 comerciantul englez Antony de la Roche, în 1772 cunoscutul englez James Cook şi după aceea, aceste pământuri au fost tot mai mult explorate.

Din 1956, o companie chiliană face primul zbor turistic în Antarctica, iar acest continent nelocuit este din acel moment mai puţin singur. Focile leneşe, nervoşii pinguini, eroicii exploratori ce caută faimă şi investigatorii avizi de descoperiri, tuturor acestora li s-au adăugat turiştii ce-şi doresc emoţii reci. Insula Rey Jorge s-a transformat într-o destinaţie turistică pe care cu fiecare sezon mii de aventuroşi dublează numărul de investigatori asupra solului antarctic. Făcând un rezumat, aici există pinguini, foci, oameni de ştiinţă, turişti şi peste toate gheaţă, multă gheaţă.

Ajungând în vremurile recente, putem anunţa că primul născut pe acest continent a fost argentinianul Emilio Marcos Palma în 07.01.1978 la baza Esperanza, care a fost înregistrat şi în Cartea Recordurilor. În această bază s-au mai născut 8 persoane în 1983, mărindu-se numărul familiilor argentiniene, care acum beneficiază şi de o şcoală. În 1984, guvernul chilian înfiinţează baza Las Estrellas pe insula Rey Jorge, care cuprinde un număr mare de familii. Astfel, bazele îşi fac concurenţă şi numărul persoanelor din zonă creşte tot mai mult.

Secrete pentru oamenii de ştiinţă

Aceste mase gigantice de gheaţă care uimesc turiştii transmit secretele lor oamenilor de ştiinţă. Oamenii de ştiinţă găuresc gheaţa cu speranţa să descopere ceva din istoria Pământului şi mai mult încă, a Universului, care se spune că este gravată în gheaţă

Acum cunoaştem că în Antarctica, care este diferită de Polul Nord, există pământ sub gheaţă. Suprafaţa continentului alb ocupă în timpul iernii 20 milioane de km2, ce poate fi împărţită în două: una formată dintr-o imensă câmpie îngheţată, deasupra bazei continentale, şi alta compusă din insule legate prin gheaţă, ambele părţi fiind separate printr-un lanţ muntos al cărui vârf este Muntele Vinson cu o altitudine de 5.140 m de rocă golaşă. Culmile antarctice nu au niciun strop de zăpadă. Aceste vârfuri sunt pe suprafaţa de 2% din continent pe care nu este gheaţă; restul Antarcticii este acoperit permanent de un strat alb-albăstrui de gheaţă, ce ajunge în punctul său maxim la 4.800 m grosime. În acest procent de 2% sunt incluse şi zonele de coastă şi cele din Valea Seacă. Aici nu sunt arbori sau plante, doar alge albastre şi nu a fost schimbat nimic de 3.000 milioane de ani. Descoperită de Robert Fallon Scott în 1903, regiunea are 15.000 km2, din care 4.000 km2 corespund zonei Valea Seacă ce nu are gheaţă din cauza vânturilor puternice ce împrăştie zăpada, cât şi datorită absenţei precipitaţiilor.

În această regiune sunt lagune sărate, la suprafaţă îngheţate, în interior apa având o temperatură de 26°C. Rocile din aceste ape sunt ca o carte unde geologii citesc istoria planetei. De asemenea, găsim lectură pentru microbiologi, interesaţi de starea algelor, bacteriilor şi a ciupercilor ce trăiesc în interiorul acestor roci, acestea fiind considerate speciile cele mai vechi din lume.

În sculpturile zăpezii se găsesc glaciaţiunile planetei. Încrustaţiile din gheaţă aparţin meteoriţilor ce au căzut din timpuri foarte străvechi şi care au fost uşor de identifcat pe continentul alb. Poate cel mai cunoscut dintre meteoriţi a fost ALH84001 prezentat de NASA în 1996, ca probă a existenţei de viaţă pe Marte, ce a căzut în deşertul Ross acum 13.000 de ani.

Antarctica este frumoasă la răsărit, la apus cât şi în timpul zilei; această masă imensă albă şi rece te fascinează şi te pune pe gânduri, este ceva unic şi spectaculos ce poate să ne ofere mii şi mii de surprize.

Unele lucruri surprinzătoare ne sunt oferite de varietatea speciilor de animale ce trăiesc în acest mediu rece şi îngheţat.

Aceeaşi lucrare pe care o fac oamenii de ştiinţă, de a găuri gheaţa, o efectuează şi foca Weddell. Ea sfredeleşte, de asemenea, gheaţa utilizând dinţii şi după o oră de căutare a crustaceului Krill iese să respire. Krillul este un mic crustaceu de 4 cm ce se află în cantităţi imense în aceste ape. Superba focă de care vă vorbesc este de culoare gri, are o lungime de 3 m şi cântăreşte 400 de kg. Ea poate să se scufunde la o adâncime de 700 de m. Este sociabilă şi colonia acestui mamifer ajunge la un număr de 800.000 de indivizi.

Din specia leopardului marin mai sunt cam jumătate de milion de exemplare; el devorează pinguini şi foci.

Focile sunt foarte numeroase între 25 şi 40 milioane, ele constituind grupul mamiferelor numeroase ale planetei.

Lupul marin se recuperează acum după persecuţia din secolul al XIX-lea, când pielea sa era foarte apreciată pentru jachetele din piele, în anii 30 rămânând cam un milion.

Foca de Ross este cea mai mică şi mai singuratică dintre focile antarctice şi sunt între 50.000-200.000 de exemplare.

Pinguinul Imperial face parte din cele 15 specii de pinguini existente acum, el fiind singurul ce s-a adaptat cel mai bine la viaţa antarctică. Aceşti devoratori de Krill sunt conştienţi că fac parte din dieta lupului marin şi pentru a putea scăpa, fac un salt spectaculos ce îi catapultează mai sus de 2 m deasupra apei.

Deci pinguinul este protagonistul în pelicula antarctică, însă figurantul ce se află pretutindeni este micul crustaceu de 4 cm numit Krill. Acesta este mâncarea preferată pentru cea mai mare parte din animalele din Antarctica inclusiv pentru marile balene.

Cum turismul în Antarctica are deja vechime, putem merge pentru a ne convinge de toate aceste puţine lucruri prezentate, deoarece odată ajunşi aici, vom descoperii o mulţime de alte lucruri spectaculoase ce ne vor încânta ochii şi sufletul. Este ceva aparte şi deosebit ce nu poate fi comparat cu absolut nimic din această lume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință