Greva studenteasca de la Cluj - 1946
 |
|
Imagine a orasului Cluj Napoca. (Andrei Popescu/The Epoch Times-Romania)
|
In anul 1946 eram „balic”, anul I, la Facultatea de Medicina a Universitatii „Regele Ferdinand” din Cluj. Era o atmosfera apasatoare, datorita sovinismului care, pe noi cei din Banat, ne deranja, deoarece la noi nu erau astfel de manifestari. La noi se auzeau doua, chiar trei limbi vorbite pe strada, desigur in limitele bunei cuviinte, fara ca aceasta sa deranjeze. Se considera aceasta ca o dovada de civilizatie, de omenie.
Desi eram in 1946, dupa doi ani de la 23 august 1944, pe strazile din Cluj mai erau vechile placute indicatoare, cele din timpul ocupatiei (1940-1944). Mai mult, daca intrebai sau voiai sa cumperi ceva, ti se raspundea cu „nem ertem” sau „nem tudom” („nu inteleg” sau „nu stiu”, in limba maghiara). Astfel, trebuia sa apelez la slabele mele cunostinte de limba maghiara. In piata centrala, Piata Libertatii, pe fatada sediului PCR era un panou urias cu portretul „tatucului” Stalin. Peste tot erau afisate lozinci cu indemnuri la lupta impotriva burgheziei, a mosierilor, a capitalismului, a partidelor istorice si a dusmanilor poporului.
La Facultate, in cadrul pregatirii studentesti, se foloseau diferite forme de indoctrinare politica, impuse prin asa-zisele organizatii „democratice” de tineret, ca UNSR si UTM. Apoi, erau diverse actiuni de asa-zisa „munca patriotica” (obligatorie), la care daca nu raspundeai erai in situatia de a pierde masa la cantina sau chiar locul in camin. Aceste activitati se faceau, uneori, in dauna pregatirii profesionale, datorita programului foarte incarcat.
In aceasta atmosfera de consolidare a regimului comunist, au aparut in oras cazuri de maltratari ale studentilor, pe strazile orasului, mai ales seara si noaptea. Aceste atacuri se faceau de catre grupuri de muncitori maghiari sovini. Ca motiv, distrugerea tabloului lui Stalin din piata centrala si astfel studentii erau declarati „contrarevolutionari” si dusmani ai poporului.
Acest conflict a culminat cu atacarea, in plina zi, a caminului „Avram Iancu”, de langa Universitate - al studentilor medicinisti. Atacul a fost realizat de catre un grup de muncitori maghiari sovini, de la fabrica Ianos Herbak (fosta Dermata). Acestia au venit cu doua camioane si erau inarmati cu rangi, bate si alte obiecte contondente, si chiar cu arme de foc. Cica, sa dea o lectie muncitoreasca studentilor reactionari.
Dupa ce au spart ferestrele de la subsolul cladirii, au patruns in compartimentul bucatariei, al magaziei de alimente si sala cazanelor sistemului de incalzire. Astfel, au distrus instalatiile din bucararie, de asemeni si sacii si cutiile din magazia cu alimente, distrugand tot ce au gasit, inclusiv cazanele sistemului de incalzire. A fost un vandalism ca in alta epoca.
Au incercat sa patrunda in incinta caminului, dar nu au reusit deoarece, cu toate ca studentii au fost luati prin surprindere, au reusit sa blocheze usile cu obiectele de mobilier (paturi, scaune, noptiere etc.). Tot cu obiecte de mobilier au aruncat in invadatorii care erau in strada. De asemeni, cei de la ultimul etaj, in aparare, au aruncat cu tigle si olane smulse din acoperis, caci alte obiecte nu aveau.
Cand, din mijlocul atacatorilor, s-a tras cu o arma de foc, santinela de la Comandamentul Militar Sovietic - care era vis-a-vis de camin - a tras o rafala de automat, acestia, urcandu-se repede in camioane au dat bir cu fugitii.
Dupa acest fapt, s-a mobilizat o manifestatie, pasnica, pe principalele bulevarde din centrul Clujului, a catorva mii de studenti, care s-a incheiat la statuia lui Matei Corvin, unde au vorbit reprezentantii studentimii, printre care medicinistul Valeriu Anania, fost calugar. S-a cerut retragerea invinuirilor aduse studentimii, remedierea distrugerilor si pedepsirea vinovatilor pentru maltratarea studentilor si a vandalizarii caminului.
Concomitent s-a declarat greva generala cu blocarea sesiunii de examene „sine die”, pana la aplanarea si rezolvarea conflictului. S-au instalat pichete de greva pe strazile de acces la Universitate si in cartierul Clinicilor Medicale. Rectoratul a amanat sesiunea de examene si a inchis caminele studentesti, ca intr-o veritabila „stare de asediu”, cu studentii pe baricadele grevei. Dar, autoritatile ezitau sa se pronunte asupra vinovatilor agresiunii deoarece erau din „clasa muncitoare”, de care nu se puteau atinge.
In asteptarea rezolvarii situatiei de catre autoritati, studentii nu au plecat acasa. Majoritatea depindeau de bursa si de cantina. Foarte multi, neavand bani au dus-o foarte greu. Dar, au gasit un ajutor nesperat in satele de romani limitrofe orasului: Floresti, Someseni si mai ales MANASTUR, sat de unde erau birjarii Clujului, iar femeile erau bucatarese renumite, cu tarabe cu mancare gatita calda in piata Mihai Viteazul. Aici, in Manastur, de multe ori studentii romani si-au potolit foamea. La orice usa bateau li se oferea o farfurie de ciorba sau un colt de paine cu slanina si ceapa. Satul se bucura de un bun renume, fiind patrioti, mai ales dupa perioada de ocupatie maghiara, iar noua ideologie fiind prilej de manifestare pentru maghiari, la intrarea in sat au pus o pancarta pe care scria cu litere mari: „PANA AICI DEMOCRATIA, DE AICI MANASTUR!”
Pentru aplanarea acestui conflict ajuns in impas, si care avea si conotatii politice, organele centrale de partid si guvernul Groza, l-au trimis pe Lucretiu Patrascanu, ministrul justitiei, sa aplaneze si sa rezolve situatia. Cu aceasta ocazie s-a tinut o mare adunare studenteasca la Colegiul Academic de la Universitate, unde „emisarul”, printr-o pledoarie sofisticat avocateasca a cautat sa lamureasca studentii sa renunte la greva si sa se prezinte la examene, promitand deschiderea cantinelor si luarea de masuri impotriva celor care au declansat acest conflict intre studenti si muncitorii comunisti. Cu aceasta ocazie, pentru a convinge studentimea de buna lui credinta in fata miilor de studenti, din sala si de afara, prin megafoane, a facut celebra afirmatie: „In primul rand sunt roman si apoi comunist”. Se pare ca de la acesta afirmatie i s-a tras mai tarziu furia partidului si acuzatia de nationalism si deviere de la linia partidului, iar mai apoi arestarea si executarea in stil „tovarasesc”, prin impuscare de la spate, de catre un „tovaras” de partid.
A fost reluata sesiunea de examene. De asemenea, s-au facut arestari in randul studentilor categorisiti ca „instigatori”. Dupa manifestatii de protest si din alte centre studentesti, arestatii au fost eliberati.
Caminul devastat a intrat in renovare. Bucataria a fost renovata partial. Dar, in iarna 1946/1947 si partial si in iarna 1947/1948 am stat fara caldura. In perioada respectiva am indurat si foame si frig.
Asa s-a terminat acea greva studenteasca, fiind o riposta ferma la provocarile sovin-comuniste ale muncitorilor de la fabrica Ianos Herbak incitati impotriva tineretului studios „reactionar”. Apoi a urmat un asalt de indoctrinare cu organizarea de santiere de asa-zisa munca voluntara. Iar, dupa alegerile trucate din 1946, au urmat celelalte masuri, printre care infiintarea Militiei si Securitatii, ca unelte ale opresiunii. Iar, dupa arestarile din 1948 si actiunea de colectivizare, a inceput calvarul natiunii romane.
