Greva studenţească de la Cluj - 1946

În anul 1946 eram "balic”, anul I, la Facultatea de Medicină a Universităţii "Regele Ferdinand” din Cluj. Era o atmosferă apăsătoare, datorita şovinismului care, pe noi cei din Banat, ne deranja, deoarece la noi nu erau astfel de manifestări. La noi se auzeau două, chiar trei limbi vorbite pe stradă, desigur în limitele bunei cuviinţe, fără ca aceasta să deranjeze. Se considera aceasta ca o dovadă de civilizaţie, de omenie.

Deşi eram în 1946, după doi ani de la 23 august 1944, pe străzile din Cluj mai erau vechile plăcuţe indicatoare, cele din timpul ocupaţiei (1940-1944). Mai mult, dacă întrebai sau voiai să cumperi ceva, ţi se răspundea cu "nem ertem” sau "nem tudom” ("nu înţeleg” sau "nu stiu”, în limba maghiară). Astfel, trebuia să apelez la slabele mele cunoştinţe de limba maghiară. În piaţa centrală, Piaţa Libertăţii, pe faţada sediului PCR era un panou uriaş cu portretul "tătucului” Stalin. Peste tot erau afişate lozinci cu îndemnuri la lupta împotriva burgheziei, a moşierilor, a capitalismului, a partidelor istorice şi a duşmanilor poporului.

La Facultate, în cadrul pregătirii studenţeşti, se foloseau diferite forme de îndoctrinare politică, impuse prin aşa-zisele organizaţii "democratice” de tineret, ca UNSR şi UTM. Apoi, erau diverse acţiuni de aşa-zisă "muncă patriotică” (obligatorie), la care dacă nu răspundeai erai în situaţia de a pierde masa la cantină sau chiar locul în cămin. Aceste activităţi se făceau, uneori, în dauna pregătirii profesionale, datorita programului foarte încărcat.

În această atmosferă de consolidare a regimului comunist, au apărut în oraş cazuri de maltratări ale studenţilor, pe străzile oraşului, mai ales seara şi noaptea. Aceste atacuri se făceau de către grupuri de muncitori maghiari şovini. Ca motiv, distrugerea tabloului lui Stalin din piaţa centrală şi astfel studenţii erau declaraţi "contrarevoluţionari” şi duşmani ai poporului.

Acest conflict a culminat cu atacarea, în plină zi, a căminului "Avram Iancu”, de lângă Universitate - al studenţilor medicinişti. Atacul a fost realizat de către un grup de muncitori maghiari şovini, de la fabrica Ianoş Herbak (fosta Dermata). Aceştia au venit cu două camioane şi erau înarmaţi cu răngi, bâte şi alte obiecte contondente, şi chiar cu arme de foc. Cică, să dea o lecţie muncitorească studenţilor reacţionari.

După ce au spart ferestrele de la subsolul clădirii, au pătruns în compartimentul bucătăriei, al magaziei de alimente şi sala cazanelor sistemului de încălzire. Astfel, au distrus instalaţiile din bucatarie, de asemeni şi sacii şi cutiile din magazia cu alimente, distrugând tot ce au găsit, inclusiv cazanele sistemului de încălzire. A fost un vandalism ca în altă epocă.

Au încercat să pătrundă în incinta căminului, dar nu au reuşit deoarece, cu toate că studenţii au fost luaţi prin surprindere, au reuşit să blocheze uşile cu obiectele de mobilier (paturi, scaune, noptiere etc.). Tot cu obiecte de mobilier au aruncat în invadatorii care erau în stradă. De asemeni, cei de la ultimul etaj, în apărare, au aruncat cu ţigle şi olane smulse din acoperiş, căci alte obiecte nu aveau.

Când, din mijlocul atacatorilor, s-a tras cu o armă de foc, santinela de la Comandamentul Militar Sovietic - care era vis-a-vis de cămin - a tras o rafală de automat, aceştia, urcându-se repede în camioane au dat bir cu fugiţii.

După acest fapt, s-a mobilizat o manifestaţie, paşnică, pe principalele bulevarde din centrul Clujului, a câtorva mii de studenţi, care s-a încheiat la statuia lui Matei Corvin, unde au vorbit reprezentanţii studenţimii, printre care medicinistul Valeriu Anania, fost călugăr. S-a cerut retragerea învinuirilor aduse studenţimii, remedierea distrugerilor şi pedepsirea vinovaţilor pentru maltratarea studenţilor şi a vandalizării căminului.

Concomitent s-a declarat grevă generală cu blocarea sesiunii de examene "sine die”, până la aplanarea şi rezolvarea conflictului. S-au instalat pichete de grevă pe străzile de acces la Universitate şi în cartierul Clinicilor Medicale. Rectoratul a amânat sesiunea de examene şi a închis căminele studenţeşti, ca într-o veritabilă "stare de asediu”, cu studenţii pe baricadele grevei. Dar, autorităţile ezitau să se pronunţe asupra vinovaţilor agresiunii deoarece erau din "clasa muncitoare”, de care nu se puteau atinge.

În aşteptarea rezolvării situaţiei de către autorităţi, studenţii nu au plecat acasă. Majoritatea depindeau de bursă şi de cantină. Foarte mulţi, neavând bani au dus-o foarte greu. Dar, au găsit un ajutor nesperat în satele de români limitrofe oraşului: Floreşti, Someşeni şi mai ales MANASTUR, sat de unde erau birjarii Clujului, iar femeile erau bucătărese renumite, cu tarabe cu mâncare gătită caldă în piaţa Mihai Viteazul. Aici, în Mănăştur, de multe ori studenţii români şi-au potolit foamea. La orice uşă băteau li se oferea o farfurie de ciorbă sau un colţ de pâine cu slănină şi ceapă. Satul se bucura de un bun renume, fiind patrioţi, mai ales după perioada de ocupaţie maghiară, iar noua ideologie fiind prilej de manifestare pentru maghiari, la intrarea în sat au pus o pancartă pe care scria cu litere mari: "PANA AICI DEMOCRATIA, DE AICI MANASTUR!”

Pentru aplanarea acestui conflict ajuns în impas, şi care avea şi conotaţii politice, organele centrale de partid şi guvernul Groza, l-au trimis pe Lucretiu Pătrăşcanu, ministrul justiţiei, să aplaneze şi să rezolve situaţia. Cu această ocazie s-a ţinut o mare adunare studenţească la Colegiul Academic de la Universitate, unde "emisarul”, printr-o pledoarie sofisticat avocăţească a căutat să lămurească studenţii să renunţe la grevă şi să se prezinte la examene, promiţând deschiderea cantinelor şi luarea de măsuri împotriva celor care au declanşat acest conflict între studenţi şi muncitorii comunişti. Cu această ocazie, pentru a convinge studenţimea de buna lui credinţă în faţa miilor de studenţi, din sală şi de afară, prin megafoane, a făcut celebra afirmaţie: "În primul rând sunt român şi apoi comunist”. Se pare că de la acesta afirmaţie i s-a tras mai târziu furia partidului şi acuzaţia de naţionalism şi deviere de la linia partidului, iar mai apoi arestarea şi executarea în stil "tovărăşesc”, prin împuşcare de la spate, de către un "tovarăş” de partid.

A fost reluată sesiunea de examene. De asemenea, s-au făcut arestări în rândul studenţilor categorisiţi ca "instigatori”. După manifestaţii de protest şi din alte centre studenţeşti, arestaţii au fost eliberaţi.

Căminul devastat a intrat în renovare. Bucătăria a fost renovată parţial. Dar, în iarna 1946/1947 şi parţial şi în iarna 1947/1948 am stat fără căldură. În perioada respectivă am îndurat şi foame şi frig.

Aşa s-a terminat acea grevă studenţească, fiind o ripostă fermă la provocările şovin-comuniste ale muncitorilor de la fabrica Ianoş Herbak incitaţi împotriva tineretului studios "reacţionar”. Apoi a urmat un asalt de îndoctrinare cu organizarea de şantiere de aşa-zisa muncă voluntară. Iar, după alegerile trucate din 1946, au urmat celelalte măsuri, printre care înfiinţarea Miliţiei şi Securităţii, ca unelte ale opresiunii. Iar, după arestările din 1948 şi acţiunea de colectivizare, a început calvarul naţiunii române.