Zelenski a declarat că Statele Unite au refuzat Ucrainei o licenţă pentru producerea rachetelor Patriot

Washingtonul nu acordă Kievului permisiunea de a produce sisteme de apărare antiaeriană Patriot şi muniţie pentru acestea, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.
„Astăzi vorbim despre apărarea antiaeriană. Aceasta este cea mai complexă problemă. Din păcate, partenerii noştri nu ne-au acordat încă licenţe pentru a produce, de exemplu, sisteme Patriot sau chiar rachete pentru sistemele pe care le avem deja. Nu am obţinut încă succes în această privinţă”, a spus preşedintele ucrainean într-un interviu acordat BBC, potrivit The Moscow Times.
Liderul de la Kiev a precizat că nu cunoaşte motivele poziţiei SUA.
Financial Times (FT) a relatat anterior că, în timpul atacurilor masive ale Rusiei din ianuarie asupra infrastructurii energetice ucrainene, Forţele Armate ale Ucrainei s-au confruntat cu un deficit de rachete interceptoare PAC-3 pentru Patriot. Lansatoarele erau goale şi nu puteau răspunde rachetelor balistice care au lovit centralele electrice, au declarat surse ale publicaţiei.
Kievul solicită Statelor Unite garanţii de securitate pe 30 de ani, care trebuie aprobate de Congres, a menţionat Zelenski.
„Nu este vorba doar despre preşedintele [Donald] Trump. Vorbim despre America. Iar preşedinţii, cu toţii, avem mandate limitate. Vrem garanţii pentru 30 de ani, de exemplu... Avem nevoie de Congres. Pentru că preşedinţii se schimbă, dar instituţiile rămân”, a spus el, adăugând că Washingtonul trebuie să ofere aceste garanţii înainte ca Ucraina să ia în considerare solicitarea americană de a organiza alegeri până în vara anului 2026.
Săptămâna trecută, Zelenski a subliniat într-un discurs video de seară că SUA refuză să acorde licenţe pentru producerea rachetelor Patriot şi a muniţiei aferente în ţările europene partenere din NATO. El a făcut apel, de asemenea, la aliaţi să îşi stabilească propria producţie de astfel de arme pe continent pentru a „ne consolida pe toţi, întreaga Europă”.
Anterior, preşedintele a criticat dur ţările europene care achiziţionează arme americane pentru Ucraina în cadrul programului PURL. Din cauza întârzierilor la plată, un lot de rachete PAC-3 a sosit târziu, lăsând Ucraina incapabilă să respingă loviturile ruseşti asupra infrastructurii energetice, a spus Zelenski.