Wilfried Martens, reales ca preşedinte al Partidului Popular European
alte articole
Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European, a fost reales în funcţie miercuri seara, la al 21-lea Congres care are loc la Palatul Parlamentului din Capitală. Noul său mandat are durata de trei ani, iar Martens a obţinut 91% din voturi.
El ocupă această funcţie din 1992, când a fost ales la Congresului de la Atena. Fostul premier belgian a declarat că l-a desemnat secretar general al PPE pe Antonio Lopez-Isturiz, actualul titular al acestei funcţii.
Joi, în cea de a doua zi a Congresului urmează să fie aleşi cei 10 vicepreşedinţi, printre candidaţi numărându-se Anca Boagiu, şi trezorierul partidului.
Alături de Boagiu, pentru funcţia de vicepreşedinte mai candidează încă patru femei: ministrul de stat pentru afaceri europene din Irlanda, Lucinda Creighton, Rumiana Jeleva - fost ministru de externe al Bulgăriei, Corien Wortmann-Kool, actual vicepreşedinte al PPE şi membru al Parlamentului European, şi Gintare Narkeviciute din Lituania, informează B1 TV.
Pe lista candidaţilor se mai află comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, propus de UMP din Franţa, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn, propus de OVP (Austria) şi comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani, susţinut de PdL Italia.