Wikipedia închisă 2 zile în Italia. Protestează împotriva proiectului de lege al UE privind dreptul de autor
alte articole
Versiunea italiană a cunoscutului site Wikipedia va fi închisă timp de două zile, a confirmat marţi un purtător de cuvânt. Această măsură reprezintă un protest împotriva recentei directive europene privind legea dreptului de autor care prevede implementarea unor noi reguli privind licenţele pentru conţinut, care, potrivit criticilor, plasează o mare povară pe companiile IT de a monitoriza informaţiile încărcate de utilizatori pe Internet.
“Libertatea Internetului este expusă riscului”, potrivit unui mesaj postat pe pagina website-ului, precizează Deutsche Welle.
Vicepremierul italian, lider al Mişcării Cinci Stele (M5S), Luigi Di Maio, a declarat că susţine în întregime protestul.
“Ne bucurăm de sprijinul guvernului”, a declarat Maurizio Codogno, purtător de cuvânt al Wikipedia Italia, fiind citat de agenţia italiană de ştiri ANSA.
“Sperăm că membrii M5S din Parlamentul European sunt pe aceeaşi linie cu Di Maio (când directiva va fi votată în Parlamentul UE în 5 iulie)”.
Deşi Parlamentul European a susţinut că Wikipedia, în calitate de enciclopedie, va fi exclusă din prevederile legii, compania a declarat că protestul său este în solidar cu ceilalţi care vor fi afectaţi.
Wikipedia “nu a lansat acţiunea doar pentru a se salva pe sine, ci şi pentru a apăra Internetul liber” şi a “păstra Internetul ca un spaţiu care este deschis realităţilor mai puţin vizibile”, a adăugat Codogno.
Măsura luată de Wikipedia Italia a fost susţinută, printre alţii, de 70 de informaticieni, inclusiv creatorul world wide web-ului, Tim Berners-Lee, de 169 de academicieni şi 145 de organizaţii pentru drepturile omului, libertatea presei şi organizaţii de cercetare ştiinţifică. Sprijinul lor a fost exprimat printr-o scrisoare de condamnare a legii propuse.
Dar, Carlo Perrone, care conduce Asociaţia Europeană a Editorilor de Ziare (ENPA), a acuzat Wikipedia că vede lucrurile în mod limitat şi că ignoră efectele negative ale furtului de conţinut asupra integrităţii jurnalistice.
“(Poziţia adoptată de Wikipedia) merge dincolo de dreptul de autor şi reflectă o dezbatere mai profundă care nu acoperă doar libertatea presei, ci şi funcţionarea democraţiilor noastre”, a afirmat Perrone.
Un purtător de cuvânt al biroului Comisiei Europene pentru piaţa digitală unică a precizat că legea este necesară pentru a combate “cantitatea mare de conţinut piratat care a fost încărcat de utilizatori ce nu deţin drepturi de autor” pentru a face acest lucru.
Atât Wikipedia Italia cât şi experţi IT au susţinut că legea nu numai că prezintă o ameninţare pentru libertatea creativă dar, de asemenea, nu a fost dezbătută suficient de mult pentru ca parlamentarii ce deţin mai puţine cunoştinte în domeniul hi-tech să înţeleagă bine ce votează.
Wikipedia va rămâne închisă în Italia până joi, când controversatul proiect de lege va fi supus votului în Bruxelles.