Westerwelle: O decizie privind aderarea României la Schengen va fi luată în UE în septembrie

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle. (Sean Gallup / Getty Images)
Epoch Times România
17.04.2012

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a declarat că, din punctul de vedere al Berlinului, o decizie privind aderarea României la Schengen va fi luată în UE în septembrie, relatează Deutsche Welle.

Guido Westerwelle a subliniat în mai multe rânduri că Germania va sprijini Bucureştiul, în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. Westerwelle a amintit de compromisul propus de Germania şi Franţa, referitor la aderarea în două etape a României şi Bulgariei, care presupune deschiderea iniţială a căilor navale şi aeriene.

”Din punctul nostru de vedere, o decizie va fi luată în UE în septembrie. Până atunci, Comisia Europeană va prezenta în rapoartele sale progresele României şi Bulgariei, dar şi deficienţele în materie de stat de drept. Doresc să subliniez, în special pentru presa din România: Germania sprijină România pe calea aderării la spaţiul Schengen. De aceea am prezentat această propunere de compromis, privind aderarea în etape”, a precizat Westerwelle, după întrevederea de luni cu ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, aflat într-o vizită oficială de două zile în Germania.

Olanda este singura ţară care se opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen a declarat, la începutul anului, că Haga aşteaptă următorul raport detaliat al Comisiei Europene, înainte de luarea unei decizii.

România se va concentra până atunci pe îndeplinirea criteriilor şi aşteptărilor statelor europene, pentru aderarea la Schengen.

”Suntem pregătiţi să asigurăm securitatea graniţelor externe ale UE, aşa cum a fost confirmat şi la consiliul din iunie 2011, astfel că îmi exprim speranţa că statele, care încă au unele rezerve faţă de aderarea României la spaţiul Schengen, vor fi de acord cu o decizie de aderare în septembrie 2012”, a declarat Cristian Diaconescu.

Vizita ministrului de externe la Berlin are loc în contextul împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-germană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor