Westerwelle crede că este nevoie de o poliţie de frontieră pentru zona Schengen şi de viză europeană

Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
17.09.2012

Guido Westerwelle, ministrul german de externe, consideră că în UE este nevoie de crearea unei poliţii comune de frontieră care să protejeze graniţele Schengen şi de introducerea unei vize europene, care să le înlocuiască pe cele naţionale, scrie Die Welt.

Westerwelle va prezenta aceste propuneri marţi, la Varşovia, în cadrul unei reuniuni a ”Grupului viitorului”.

”Protejarea graniţelor Schengen trebuie întărită prin crearea unei poliţii de frontieră a UE. Pe termen scurt, trebuie introdusă şi o viză europeană, care să le înlocuiască pe cele naţionale”, potrivit raportului pe care ministrul german de externe îl va prezenta omologilor săi din ”Grupul viitorului”.

Cei 10 şefi al diplomaţiei din UE vor aborda problema unui control mai strict al graniţelor în vederea reducerii imigraţiei ilegale şi a criminalităţii organizate. În prezent, UE are o poliţie de frontieră, Frontex, cu sediul la Varşovia, dar acţiunile acesteia sunt ineficiente, din cauza unui personal redus, de doar 313 persoane.

”Grupul viitorului”, iniţiat de Guido Westerwelle, include şi miniştrii de externe din Belgia, Danemarca, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia şi Spania.

De la crearea grupului, în martie 2012, cei 10 s-au întâlnit de trei ori pentru a discuta şi pentru a înainta propuneri privind reforma instituţiilor europene şi viitorul Europei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor