"Vulgară, agresivă, brutală" - Le Figaro îi face portretul Dianei Şoşoacă
Vulgară, agresivă, stridentă, brutală. Aşa o descrie Le Figaro pe senatoarea Şoşoacă. Publicaţia remarcă faptul că aceasta a crescut în sondaje şi se află pe locul trei, unde a ajuns agitând hărţi cu o "Românie Mare" extinsă în Bulgaria, Moldova sau Ungaria, o revendicare naţionalistă care îşi are originea în perioada interbelică.
"Forţele de ordine ucrainene atacă preoţi români! Unde este Guvernul de la Bucureşti? Zelenski, ticălosule, lasă-i pe români în pace! Ciolacu [numele de familie al premierului român, n.r.], daţi bani acestor blestemaţi de ucraineni? Trădătorule! Îţi vinzi neamul, minţi poporul român la televizor, manipulezi opinia publică, mincinosule! Perversule! Iuda! Ucraineni, nu vă atingeţi de români şi de credinţa noastră! NATO, UE, SUA, îi apăraţi pe nenorociţii ăştia? Pe aceşti criminali? Nenorociţi! Opriţi masacrul românilor din Ucraina! Daţi-ne teritoriile înapoi!"
În aceşti termeni s-a exprimat senatoarea română Diana Şoşoacă pe 9 noiembrie pe Facebook. Discursul său ar putea părea unul derizoriu dacă senatoarea nu ar apărea pe locul trei în sondajele pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie 2024. Cu siguranţă, Diana Şoşoacă este încă foarte departe de a se muta în palatul prezidenţial Cotroceni din Bucureşti, scrie cunoscuta publicaţie franceză.
Le Figaro mai remarcă însă faptul că apariţia ei pe locul trei în sondajele de opinie nu este de neglijat, întrucât senatoarea zguduie scena politică românească.
"Vulgară, agresivă, insultând şi vociferând, injurioasă, brutală, demagogă, epitetele nu sunt suficinte să califice stilul acestei candidate, care cântă refrenul clasic al divizării poporului într-o ţară în care social-democraţii şi liberalii îşi împart puterea după lovitura de stat care a înlăturat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu în 1989", continuă autorul articolului.
Diana Şoşoacă nu poate fi însă redusă la acest refren populist foarte nemelodios, pentru că ea apără o viziune politică şi chiar geopolitică limpede şi clară. (...) Suveranistă în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, visceral antiamericană, ea se uită spre Rusia, pe care o asigură de "neutralitatea" sa în contextul războiului din Ucraina, o ţară vecină despre care îşi imaginează că o implozie ar putea aduce beneficii unei Românii extinse, se mai arată în articol.