Votul românilor din străinătate la referendum s-a încheiat în Statele Unite şi Canada
alte articole
Votul românilor din străinătate la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României s-a încheiat azi dimineaţă, la ora 9.00, ora locală a României, odată cu închiderea ultimelor secţii de votare din SUA şi Canada, informează MAE.
Pe baza diferenţelor de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore şi a decurs în condiţii normale, fără a fi înregistrate incidente.
Votul românilor din străinătate la referendumul naţional s-a încheiat odată cu închiderea ultimelor secţii de votare din SUA (Los Angeles, San Francisco, Seattle, Portland, Sacramento, Phoenix) şi Canada (Vancouver).
Procesul de votare la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României a început în afara ţării sâmbătă, la ora 22.00, ora României, la secţia de votare nr.229, organizată la Auckland, în Noua Zeelandă. Având în vedere fusul orar, următoarele secţii care s-au deschis, la ora 00.00, ora României, au fost în Australia, la Canberra (secţia nr.17), Sydney (secţia nr.18) şi Melbourne (secţia nr. 151).
Ministerul Afacerilor Externe a organizat pentru acest scrutin 306 secţii de votare în afara ţării.