Voinescu: Opinia lui J. Franks despre salarii copiază în esenţă cea a PDL

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, susţine că punctul de vedere exprimat de şeful Delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, potrivit căruia la acest moment o creştere a salariilor poate fi făcută doar cu 4-5%, coincide "în esenţă" cu cel al democrat-liberalilor.
Epoch Times România
22.03.2012

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, susţine că punctul de vedere exprimat de şeful Delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, potrivit căruia la acest moment o creştere a salariilor poate fi făcută doar cu 4-5%, coincide "în esenţă" cu cel al democrat-liberalilor.

"În esenţă, ceea ce a spus domnia sa este ceea ce spunem şi noi, anume că această majorare de salarii se va face în condiţiile în care echilibrul bugetar şi perspectiva de dezvoltare a României rămân neatinse, aşa cum am stabilit cu FMI. Asta este ce a spus domnul Franks. El a spus "eu cred că există un spaţiu mai mic decât poate gândesc unii în privinţa majorării salariilor", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Sever Voinescu.

El a adăugat că, prin urmare, "nu este niciun fel de contradicţie" între ceea ce a spus Franks şi ce spun democrat-liberalii.

"Nimeni nu-şi doreşte să dea peste cap tot ce am făcut până acum doar pentru că este an electoral", a afirmat Voinescu.

Purtătorul de cuvânt al PDL a reamintit că "majorarea salarială trebuie, e corect să fie făcută, ţinând cont de datele economice".

"Noi ne dorim ca ea să fie de 16%, pentru a reveni la salariile din momentul tăierii", a mai declarat Sever Voinescu.

Întrebat miercuri seară în cadrul unui interviu acordat The Money Channel despre o eventuală majorare cu 16% a salariilor bugetarilor în perioada care urmează, şeful Delegaţiei FMI în România a spus că, din punctul său de vedere, în acest moment există spaţiu limitat doar pentru o creştere modestă a salariilor, de 4-5%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor