Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a făcut joi, pe pagina sa de socializare, o serie de remarci la adresa primarului general Gabriela Firea şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.
"O tovarăşă primar spune că nu a putut să facă nimic în doi (2) ani pentru că nu o lasă opoziţia veninoasă şi legislaţia. E cel puţin interesant cum un primar cu majoritate în consiliu şi cu tovarăşi de partid la toate sectoarele şi în toate instituţiile statului se poate plânge de aşa ceva. Să mai spun despre ce era la gura ei după cele şapte (7) luni ale mele la Ministerul Sănătăţii sau după un (1) an de guvern tehnocrat?
Un tovarăş pe nume Liviu Dragnea pozează în victimă, ca orice infractor care se respectă. Spune sus şi tare că este nevinovat, şi asta fără să dea niciodată niciun detaliu din dosar... ştie el de la oameni de omenie. Nimic nou până aici, puşcăriile sunt pline dintotdeauna de “nevinovaţi”. Singura problemă este că omul ăsta este preşedintele Camerei Deputaţilor. Şi nu văd de ce ar mai avea cineva încredere în justiţie dacă el e condamnat pe nedrept.
Mai rămâne ca tovarăşa Viorica Dăncilă să ceară de urgenţă să se desfiinţeze parchetul general şi să se pună gresie", a scris Vlad Voiculescu.