Vlad Filat: Reforma în justiţie este singura soluţie pentru eliminarea corupţiei din sistemul judecătoresc
alte articole
Imaginea Curţii Constituţionale este ştirbită din cauza hotărârilor influenţate financiar. Aceasta este opinia premierului Vlad Filat, care a menţionat că instituţia a început să-şi depăşească atribuţiile.
"Trebuie să recunoaştem că la ora actuală Curtea Constituţională nu are o criză de imagine, dar are o problemă gravă. Mai mult, noi avem o problemă ce ţine de competenţa CC. Am ajuns la o situaţia foarte gravă în care CC se implică atunci când cineva a fost eliberat din funcţie. Ei deja au ajuns să meargă prea departe", a menţionat prim-ministrul.
În opinia lui Filat, reforma în justiţie este singura soluţie ce ar pune capăt problemelor din acest domeniu.
"Nu se poate ca unul şi acelaşi judecător să adopte decizii, ulterior declarate de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului ca fiind ilegale, ca în rezultatul acestor decizii în care judecătorul a adus prejudiciu statului, acesta să continue să activeze", a declarat Vlad Filat.
Totodată, premierul a reiterat că Procurorul General trebuie demis.
"Noi trebuie să ducem la bun sfârşit reforma în ceea ce priveşte procuratura. Asta nu înseamnă independenţa Procurorului General, ci independenţa procesuală a procurorilor, asta înseamnă conferirea calităţii de magistrat", a mai spus Filat.
Totodată, amintim că astăzi comisia juridică va examina proiectele privind reorganizarea instanţelor economice - una din reformele iniţiate de Alianţă în vederea rezolvării problemei corupţiei sistemului judecătoresc.
Comisia juridică va examina pentru lectura a doua, cele două proiecte aprobate de Parlament săptămâna trecută, privind reorganizarea instanţelor economice. Membrii Comisiei urmează să avizeze pentru lectura finală, proiectul Ministerului Justiţiei, dar şi cel al liberalilor. Cel mai probabil, proiectele vor fi comasate.
Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a declarat că judecătoriile specializate vor fi reorganizate în instanţe comerciale.
"Esenţa modificărilor este redenumirea judecătoriilor economice în judecătorie comercială cu atribuirea în competenţa ei a trei categorii de cauze, lichidarea Curţii de Apel Economice precum şi reinvestirea judecătoriei militare", a menţionat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, spune că problema corupţiei din judecătoriile specializate nu va putea fi rezolvată chiar dacă magistraţii vor fi transferaţi în alte instanţe.
"De ce am venit cu acest proiect? Nu trebuie să admitem ca aceşti judecători să rămână în continuare. Asta înseamnă să luăm litigiile economice, care în româneşte înseamnă caşcaval, iar moldoveneşte - treucă", a spus liderul PL, Mihai Ghimpu.
Aceste documente au ajuns pe masa deputaţilor după ce Curtea Constituţională a decis ca instanţele economice să fie păstrate.