Viviane Reding: Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen
alte articole
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a declarat că urmăreşte foarte atent situaţia politică din România, după "un fel de puci parlamentar", şi că nu ar fi surprinsă dacă integrarea României în Schengen ar fi amânată.
"Menţinem o supraveghere atentă (nr.r. a situaţiei din România) după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita răul cel mai mare, graţie acţiunilor determinate a numeroşi actori, între care Comisia Europeană, Parlamentul European, state europene, dar şi FMI. Derivele cele mai grave au putut fi limitate datorită Mecanismului de control şi verificare pe care l-am creat. Sperăm că toţi actorii politici de la Bucureşti vor putea depăşi disensiunile pentru a pregăti campania electorală din octombrie. Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce vechile democraţii au îndeplinit în câteva decenii", a declarat Viviane Reding într-un interviu acordat pentru Le Monde.
Despre aderarea României la spaţiul Schengen, Reding a afirmat: "Este o decizie care va aparţine statelor membre UE, în unanimitate, dacă îşi vor deschide frontierele, pe baza unei analize politice. Întrebarea esenţială este de a şti dacă statul de drept român ne poate oferi încredere. Spaţiul Schengen nu se referă doar la funcţionarea tehnică a frontierelor, aşa cum evaluează Comisia Europeană. Implică şi o bună funcţionare a justiţiei şi garanţii în acest sens. Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România în Schengen".