Viktor Orban, prietenul lui Putin, cere relaxarea sancţiunilor stabilite de UE împotriva Rusiei
Premierul ungar Viktor Orban a cerut din nou o revizuire a politicii de sancţiuni a UE faţă de Rusia. Potrivit Yevropeiska Pravda, el a scris despre acest lucru pe reţeaua socială X.
Orban susţine că sancţiunile nu au pus capăt războiului şi nu au subminat economia rusă, în timp ce Europa, potrivit lui, nu a reuşit să înlocuiască energia rusă cu alte surse disponibile.
„Sancţiunile puse la cale de birocraţii de la Bruxelles au reuşit un singur lucru: au distrus competitivitatea economiei europene. Este timpul pentru schimbare!”, a scris Orban pe platforma de socializare.
Între timp, după cum s-a aflat, în viitorul apropiat, ambasadorii UE vor putea prelungi sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru încă şase luni, iar Ungaria nu va bloca această decizie.
UE reînnoieşte sancţiunile existente la fiecare şase luni, iar pentru aceasta este nevoie de unanimitatea celor 27 de state membre.
Până acum, prelungirea sancţiunilor a fost o decizie de rutină şi, de obicei, decizia politică în acest sens a fost luată la ultimul summit UE al anului. Dar se ştie că la ultimul summit din decembrie, Viktor Orban le-a spus colegilor săi să aştepte până după inaugurarea lui Trump.
Săptămâna trecută, guvernul ungar a reiterat că UE ar trebui să decidă cu privire la prelungirea sancţiunilor numai după consultări cu noua administraţie americană, iar Viktor Orban însuşi a făcut apel la "aruncarea sancţiunilor pe fereastră ” şi la construirea de relaţii cu Rusia.