VIDEO. Primele imagini din timpul jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Cum au operat hoţii?

Politia olandeza a publicat imagini din timpul jafului de la muzeul care gazduia artefacte dacice (Captura video)
Ana Ion
26.01.2025

Artefacte dacice, parte a patrimoniului naţional al României, au fost furate vineri noapte din cadrul Muzeului Drents din Assen, Ţările de Jos. Jaful a avut loc în timpul expoziţiei „Dacia – Imperiul Aurului şi Argintului”. Poliţia Olandeză a publicat imagini video din timpul jafului, însă identificarea suspecţilor este dificilă, deoarece aceştia purtau glugi pentru a-şi ascunde identitatea.

Potrivit autorităţilor, există un cerc de suspecţi, iar investigaţiile sunt în desfăşurare. Imaginile de pe camerele de supraveghere sunt analizate în detaliu pentru a obţine indicii despre identitatea hoţilor.

Jaful a avut loc sâmbătă dimineaţa devreme, în jurul orei locale 3:45, fiind precedat de o explozie care a perturbat securitatea muzeului. Hoţii au reuşit să sustragă cele mai importante piese ale expoziţiei, inclusiv Coiful de aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice de aur, elemente centrale ale tezaurului dacic.

Ministrul olandez al Culturii, Eppo Bruins, a declarat că „Ţările de Jos vor face tot posibilul pentru a recupera obiectele şi pentru a-i urmări şi pedepsi pe vinovaţi. Aceste artefacte au o valoare inestimabilă pentru România şi moştenirea sa culturală.” Declaraţia reflectă angajamentul autorităţilor olandeze de a colabora la nivel internaţional pentru recuperarea acestor comori pierdute.

Expoziţia „Dacia – Regatul Aurului şi Argintului” se afla în ultimul său weekend la Muzeul Drents, atrăgând numeroşi vizitatori din întreaga lume.

Poliţia Olandeză, împreună cu experţi în artă şi patrimoniu, lucrează pentru identificarea şi capturarea hoţilor. De asemenea, publicul este încurajat să ofere orice informaţii relevante despre acest jaf.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor