Victorie chinuită pentru campioana FC Steaua Bucureşti, în 16-imile Cupei României

Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile Cupei României după 1-0 (0-0), cu echipa de ligă secundă Universitatea Cluj
(FC Universitatea Cluj/facebook)
Epoch Times România
25.09.2015

Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a învins cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia de ligă secundă Universitatea Cluj, joi seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal.

''Roş-albaştrii'' au reuşit să înscrie golul victoriei abia în minutul 81, prin algerianul Aymen Tahar, într-o reeditare a finalei ediţiei trecute, când campioana s-a impus cu 3-0 pe Arena Naţională.

Tahar fusese introdus de Steaua în minutul 66, acesta înlocuindu-l pe Muniru Sulley.

Stelistul Nicandro Breeveld a fost iertat de un al doilea cartonaş galben în minutul 71 al partidei, la scorul de 0-0.

S-au calificat în optimi FC Viitorul Constanţa, FC Viitorul Constanţa 2 (liga a treia), Steaua, Dinamo, Astra Giurgiu, ASA Târgu Mureş, CFR Cluj, Petrolul Ploieşti, Pandurii Tg. Jiu, CSMS Iaşi, ACS Poli Timişoara, FC Botoşani, Concordia Chiajna, şi trei formaţii de liga a doua, SC Bacău, FC Braşov, FCM Baia Mare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor