Victor Ponta: USL va continua să-i reprezinte pe cei care au votat împotriva lui Băsescu

Victor Ponta, preşedintele PSD a declarat luni dimineaţă că rezultatul referendumului este excelent. El a precizat totodată că USL va continua să-i reprezinte pe cei care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, acesta fiind, din punct de vedere politic, demis.
Victor Ponta (Lavinia Savu / Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
30.07.2012

Victor Ponta, preşedintele PSD a declarat luni dimineaţă că rezultatul referendumului este excelent. El a precizat totodată că USL va continua să-i reprezinte pe cei care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, acesta fiind, din punct de vedere politic, demis.

Totodată, premierul a mai declarat, la sediul USL, înaintea unei şedinţe a conducerii Uniunii, că rezultatul este unul bun pentru USL.

Răspunzând unei întrebări a unui jurnalist, Ponta a mai spus că nu se poate coabita cu Traian Băsescu.

"Noi trebuie, din postura pe care o avem, de majoritate parlamentară, de majoritate absolută în cadrul autorităţilor locale, în cadrul Guvernului, trebuie să ne facem datoria faţă de cei opt milioane de români şi să îi apărăm de Băsescu şi de profitorii şi cei din jurul lui Băsescu care probabil se aşteaptă la tot felul de funcţii şi avantaje. Trebuie să îi apărăm pe români de ei" , a mai spus Ponta.

"Practic, Traian Băsescu este demis deja, nu mai există, în condiţiile în care te-au ales cinci milioane de români şi opt milioane au vrut să pleci", a precizat premierul, fiind întrebat dacă USL va cere demisia preşedintelui.

"Eu am văzut, domnul Băsescu trăieşte în lumea lui, nu înţelege nici ce se întâmplă, nici ce i s-a întâmplat, are o singură obsesie, să îşi ia înapoi scaunul şi avantajele, vilele, maşina. Atâta mai poate la vârsta asta, noi însă trebuie să îi apărăm pe cei opt milioane de români care au votat, ieri, într-un număr incredibil. Până acum, nimeni, niciodată, în 22 de ani nu a obţinut opt milioane de voturi petnru o acţiune politică, aşa încât, realmente, este un rezultat extraordinar", a mai spus Ponta.

Rezultate parţiale

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat luni, la ora 10.00, primele rezultate parţiale ale referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Astfel, conform datelor prezentate de BEC, 46,13% dintre românii cu drept de vot au participat duminică la scrutin, după centralizarea voturilor din 97,52% din secţiile de votare.

Dintre cei care s-au prezentat la urne, 87,55% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Pentru ca referendumul să fie validat, jumătate plus unu dintre alegători trebuie să participe la scrutin.

Potrivit datelor BEC, participarea la referendum a fost de 46,13%, mai exact 8.297.137 de persoane din totalul de 17.984.621 înscrise în listele electorale, după centralizarea datelor din 97,52% din secţiile de votare.

Dintre cei care au venit la urne, 87,55% - adică 7.264.819 alegători - au spus DA demiterii lui Traian Băsescu şi doar 11,12% - adică 923.147 de alegători - au spus NU.

Numărul voturilor nule reprezintă 1,31% (109.169).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor