Victor Ponta: Îi voi spune lui Barroso că nu a existat lovitură de stat
alte articole
La întâlnirea programată pentru luni, la Bruxelles, Victor Ponta îi va explica din nou preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, că în România nu a fost o lovitură de stat şi că Guvernul USL este cel legitim, a anunţat premierul duminică.
Premierul Victor Ponta va merge luni într-o vizită oficială la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene şi cu primul-ministru al Belgiei, Elio Di Rupo.
"Îi voi explica din nou preşedintelui Comisiei Europene, pentru a încheia discuţia, că în România nu a fost o lovitură de stat, că Guvernul este legitim şi că foarte probabil îşi va continua mandatul după alegerile din 9 decembrie. Voi spune că, în timp ce Băsescu a vorbit în numele lui, eu îmi pot permite să vorbesc în numele majorităţii parlamentare şi a opt milioane de români, dacă nu în numele tuturor românilor", a declarat Victor Ponta la Antena 3.
Totodată, el a susţinut că nu este normal cum a procedat PDL, "exportând" bătălia politică internă şi distrugând astfel imaginea României.
Referitor la discuţia cu premierul belgian, premierul a precizat că va aborda cu acesta proiectul de colaborare între Poşta Română şi operatorul naţional de poştă din Belgia.
Vizita premierului Victor Ponta are loc după ce preşedintele Traian Băsescu a făcut joi o vizită de lucru la Bruxelles.