Victor Ponta: Am încredere că Robert Negoiţă va face treabă în Sectorul 3 şi are în mine tot sprijinul
alte articole
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică, la sediul de campanie al lui Robert Negoiţă, că are încredere în acesta şi îi va oferi tot sprijinul de care va avea nevoie pentru a face treabă în Sectorul 3.
"Succes, sper să ai şi tot consiliul, ca să poţi să lucrezi bine, Consiliul General ai văzut că te va sprijini, la fel şi primarul general şi atenţie la numărat, că nu se ştie niciodată cu PDL-iştii", a afirmat Victor Ponta.
Robert Negoiţă i-a mulţumit preşedintelui PSD şi a vorbit despre programul său în 10 puncte, pe care s-a angajat să-l termine în următorii patru ani.
Ponta l-a numit pe Negoiţă "cea mai mare surpriză" reprezentată de un candidat în aceste alegeri locale.
"Ca să fiu sincer, mult timp nu am crezut, dar am vorbit cu Robert şi am zis: "Hai să ne batem". Când am văzut cum s-au organizat şi cât de arogant şi de suficient era Liviu Negoiţă, chiar am început să credem că Robert o să câştige. În rest, lecţie pentru toată lumea: când eşti cu nasul prea sus şi cu buzunarele prea largi, îţi vine momentul în care plăteşti pentru asta", a spus Victor Ponta.