VIctor Ponta a asistat, alături de Tusk, pe Stadioul Wroclaw, la meciul Polonia - Cehia
Premierul Ponta, împreună cu soţia sa, Daciana Sârbu, au fost prezenţi sâmbătă seară la meciul Polonia - Cehia, alături de foştii preşedinţi ai Poloniei, Aleksander Kwaśniewski şi Lech Wałęsa, de premierul Poloniei, Donald Tusk, şi de soţia acestuia.
Partida de fotbal s-a desfăşurat pe Wroclaw Stadion, iar scorul a fost 0-1 pentru Cehia. În urma acestei înfrângeri, Polonia a fost eliminată de la campoionatul european de fotbal.
Premierul Victor Ponta a fost prezent sâmbătă la Muzeul fostului lagar nazist de la Auschwitz II-Birkenau, în cadrul unei vizite private în Polonia, la invitaţia omologului său polonez, Donald Tusk.
”Am venit astăzi aici pentru a mă închina cu respect în faţa tuturor vieţilor nevinovate care au fost pierdute şi a destinelor distruse în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau. Omenirea nu trebuie să uite niciodată una dintre cele mai tragice pagini ale istoriei sale iar noi va trebui să ne asigurăm că asemenea atrocităţi nu se vor mai repeta”, a scris Victor Ponta în registrul muzeului.
”Deplasarea lui Victor Ponta în Polonia vine ca urmare a invitaţiei adresate acestuia de către premierul polonez în cadrul întâlnirii la nivel înalt „Prietenii Coeziunii”, ce a avut loc pe 1 iunie 2012 la Bucureşti. Această vizită privată este o dovadă a relaţiei de dialog şi parteneriat mai strânsă ca oricând dintre România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a informat Guvernul.