Victor Ciorbea, demn urmaş al lui Corneliu Coposu? PNŢCD - aripa Ciorbea, negocieri cu preşedintele PSD, pentru alegeri

În contextul apropierii alegerilor parlamentare din decembrie,, conducerea PNL a decis să înceapă negocierile pentru realizarea unui acord politic cu PNG, condus de George Becali, şi PNŢCD-aripa Ciorbea, a anunţat luni preşedintele liberalilor, Crin Antonescu. totodată, el a precizat că au existat opinii contra acestor negocieri în conducerea PNL, dar în final decizia a fost luată în unanimitate.
Liderul PNTCD, Victor Ciorbea. (www.wikimedia.org)
Liviu Şerbănescu
15.10.2012

În contextul apropierii alegerilor parlamentare din decembrie, conducerea PNL a decis să înceapă negocierile pentru realizarea unui acord politic cu PNG, condus de George Becali, şi PNŢCD-aripa Ciorbea, a anunţat luni preşedintele liberalilor, Crin Antonescu. Discuţiile detaliate cu Victor Ciorbea, cu Gigi Becali, precum şi cu Victor Ponta şi cu preşedinţii de organizaţii vor avea loc în următoarele zile, a mai anunţat Crin Antonescu.

Totodată, Antonescu a precizat că au existat opinii contra acestor negocieri în conducerea PNL, dar în final decizia a fost luată în unanimitate.

Liderul PNL a mai declarat că, dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, George Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL pentru a candida.

"Nu vă aşteptaţi la două lucruri, cel puţin pentru ziua de astăzi: la destrămarea USL şi la înlăturarea mea din fruntea PNL (...) Vocile care nu sunt...sau care au ceva de spus o spun public, votul a fost unul unanim, deci cu unanimitate", a spus preşedintele PNL.

Fiind întrebat dacă se ia în calcul posibilitatea ca Becali să fie contracandidatul lui Dan Diaconescu în acelaşi colegiu în care acesta va candida pentru parlamentare, Antonescu a răspuns:

"Sigur că există această posibilitate, mie chiar mi s-ar părea un frumos derby, să zicem aşa în limbaj sportiv, dar sunt chestiuni pe care nu le pot hotărî singur, iar faptul că într-un colegiu se întâlnesc doi anume candidaţi nu poate fi stabilit numai de către unii".

Gigi Becali, membru PNL

De asemenea, liderul PNL a menţionat că Becali va trebui în mod formal să devină membru al PNL, însă acesta va rămâne liderul politic al formaţiunii sale, PNG.

"În condiţiile în care acest acord se va încheia, membrii, susţinătorii, simpatizanţii PNG, atâţia câţi sunt ei, vor vota listele USL, Gigi Becali va candida pe listele USL. Ca să candidezi din punct de vedere juridic, formal, trebuie să faci parte dintr-un partid componentă a alianţei. Deci Gigi Becali se va înscrie formal într-unul dintre aceste partide, dar de facto el va rămâne practic liderul propriului său partid", a mai precizat Antonescu.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Victor Ponta, declarase luni că George Becali va candida şi va câştiga din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL.

"Am discutat cu domnul Antonescu - şi săptămâna trecută, am discutat şi azi – şi cred că este o idee foarte bună ca domnul Becali să candideze din partea noastră, exact în colegiul în care va candida domnul Dan Diaconescu, care e aliatul PDL", a declarat Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor