Vicepreşedintele Asociaţiei de Fotbal Vâlcea, declarat incompatibil de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Dan Cătălin Săraru, primarul comunei vâlcene Şirineasa şi vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, se află în stare de incompatibilitate, el fiind suspect şi de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Potrivit unui comunicat al ANI, primarul Dan Cătălin Săraru se află, începând cu data de 18 iunie 2008, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut şi calitatea de asociat unic la SC Romsagemis SRL Şirineasa şi de reprezentant al comunei Şirineasa în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apavil SA Vâlcea, încălcând dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. e) si f) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
SC Apavil SA Vâlcea este o societate comercială pe acţiuni, de interes local, în care acţionari sunt un număr de 46 de localităţi din judeţul Vâlcea, având ca obiect furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare pentru autorităţile locale asociate.
ANI îl mai acuză pe Dan Cătălin Săraru de încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, deoarece, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat, emis şi aprobat un număr de 12 dispoziţii de încadrare, 12 contracte individuale de muncă privind angajarea fiului său, Săraru Ioan Cătălin, în cadrul Primăriei Şirineasa şi două contracte de prestări servicii, în valoare de 14.500 lei, cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea în perioada în care deţinea calitatea de reprezentant al Asociaţiei Sportive Şirineasa, afiliată Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea.
Dan Cătălin Săraru a deţinut, în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, funcţiile de membru al Comisiei de cenzori (2001-2003), reprezentant al echipelor de Liga a V-a în Comitetul Executiv (2003-2007), reprezentant al Asociaţiei Sportive Şirineasa - membru afiliat (echipa de fotbal).
Începând cu data de 3 decembrie 2010, el exercită funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea.
În cadrul Asociaţiei Sportive Şirineasa, Dan Cătălin Săraru a exercitat funcţia de preşedinte şi calitatea de asociat, de la înfiinţare (2001) şi până la data de 10 martie 2011.
De asemenea, ANI susţine că primarul a încheiat un contract de arendare a unei suprafeţe de teren de 164 ha din izlazurile comunale (dintr-o suprafaţă totală de 207 ha deţinută de comuna Şirineasa), între Primăria Şirineasa şi Ion D. Săraru, tatăl primarului.
El a mai aprobat un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Şirineasa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea - în cadrul căreia exercita funcţia de vicepreşedinte.
ANI a sesizat Parchetul cu privire la posibila săvârşire de către Dan Cătălin Săraru a infracţiunii de conflict de interese şi a iniţiat demersuri în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.