Viaţa neinteresantă a reginei Angliei
Toată lumea crede că viaţa unei regine este extrem de plăcută: are o armată de valeţi în subordinea ei, are o grămadă de palate şi castele, un cont cu mulţi bani în bancă, o garderobă bogată, cele mai frumoase bijuterii din lume, caleşti, cai, maşini scumpe. Dar toate aceste aparenţe ascund de fapt o realitate total diferită, care este uneori chiar monotonă, deoarece viaţa de zi cu zi a reginei Angliei seamănă mai degrabă cu o misiune, ea nu înseamnă numai lucruri plăcute, distracţie. Fără vacanţe la soare, tot felul de obligaţii obositoare, bani care nu pot fi cheltuiţi, întâlniri stabilite cu mai bine de un an înainte, deci nu este un loc de invidiat, scrie săptămânalul Le Point în ediţia de miercuri.
'Este o slujbă pe viaţă, a afirmat odată regina Elisabeta a II-a. Trebuie să trăieşti într-un rol pe care te obişnuieşti să-l joci şi să accepţi faptul că asta îţi este soarta'. Ea nu a renunţat niciodată la misiunea ei, la fel cum a făcut şi tatăl ei, regele George al VI-lea.
De când s-a urcat pe tron, regina a efectuat peste 260 de vizite în străinătate, în 116 ţări. A înmânat peste 400.000 de decoraţii şi a trimis peste 45.000 de felicitări de Crăciun împreună cu soţul ei, Philip de Edinburgh. Îşi ştie agenda cu mai bine de un an înainte, programul ei fiind stabilit cu mare stricteţe şi nu se admit improvizaţii. De şaizeci de ani, poartă rochii şi pălării care ies în evidenţă ca să fie remarcată de la distanţă, preferă culorile vii, adesea bleu, verde, roşu şi galben. În tivul de la rochii sau fuste are cusute biluţe de metal, pentru a evita să fie ridicate de vânt. De asemenea, regina trebuie să zâmbească în permanenţă, să stea în picioare ore în şir, să nu jignească pe nimeni şi să ştie să-şi controleze emoţiile în orice ocazie.
Zilele se scurg pentru ea la fel, potrivit unor reguli care nu pot fi schimbate. Este trezită la 7.30 în fiecare dimineaţă de către camerista ei care dă draperiile la o parte. La ora 9, concert de cimpoaie sub ferestrele palatului regal, în timp ce îşi bea ceaiul dintr-un serviciu fin de porţelan, aflat pe o măsuţă pe care sunt cutii Tupperware cu cerealele sale preferate. Apoi i se aduce la cunoştinţă conţinutul celor 300 de scrisori pe care le primeşte zilnic şi după aceea consultă documentele ministeriale, puse în cutii speciale, roşii, depuse de premier, de Ministerul Apărării şi de cel de Externe. După dejun, urmează obligaţiile oficiale: recepţii, întrevederi, garden-parties, diverse evenimente, aproape 430 pe an.
Câteodată, înainte de a se culca, mai consultă unele documente şi uneori lumina de la fereastra biroului ei se stinge foarte târziu în noapte. Elisabeta a II-a nu suportă risipa şi de aceea are întotdeauna grijă să stingă luminile din palat. Este foarte cumpătată, ţinutele vechi sunt deseori modificate, ca să facă economie. Faptul că acum şi ea plăteşte impozite o face şi mai grijulie cu cheltuielile, deoarece în aceste vremuri de criză vrea să fie un model pentru supuşii ei.
Cum îşi petrece regina timpul liber? Oricum nu merge în Antile, ar fi de neconceput să vezi o fotografie cu regina în costum de baie. Îşi petrece fiecare vară la castelul din Balmoral, în Scoţia. Pentru Lady Diana era un adevărat coşmar să stea acolo, deoarece se plictisea îngrozitor. Acolo, regina poate să se îmbrace sobru şi să conducă nebuneşte pe drumurile domeniului, fără centură de siguranţă, ceea ce este marea ei plăcere. Adoră să dezlege cuvinte încrucişate din Daily Telegraph, să citească romane de P. D. James, să colecţioneze solniţe pentru piper şi să asambleze piese de puzzle-uri mari.
Singurul lux pe care şi-l permite sunt caii - grajdurile o costă 720.000 de euro pe an. Nimic nu-i face mai mare plăcere decât să asiste la o cursă hipică. Şi când vrea să se relaxeze cu adevărat, îşi pune mănuşile de grădinărit şi smulge buruienile de pe câmpul aflat pe domeniul ei. Şi îi mai plac şi câinii din rasa corgi.