Verstoy Attila a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca

Epoch Times România
18.11.2011

Senatorul UDMR Verestoy Attila a ajuns joi noapte, cu un avion aflat la dispoziţia SMURD, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, aici fiind aşteptat de ministrul sănătăţii Ladislau Ritli şi subsecretarul de stat Raed Arafat.

Verestoy Attila a fost preluat de o echipă de medici care l-au evaluat, diagnosticul fiind de traumatism minor cranio-cerebral, fractură la piciorul drept şi mâna dreaptă. Senatorul urmează să fie operat pentru fractura de la piciorul drept, însă data operaţiei se va decide ulterior, pentru că trebuie mai întâi să se rezolve hematomul mare pe care îl are, a declarat pentru AGERPRES dr. Bogdan Opriţa, seful SMURD Bucureşti.

El a precizat că starea senatorului Verestoy Attila este stabilă şi nu sunt probleme deosebite.

Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost implicat, joi dupa-amiaza, într-un accident pe DN 1 (E 60), în localitatea clujeană Izvorul Crişului, dupa ce autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un TIR. În urma accidentului, senatorul UDMR a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Cluj-Napoca.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos