Vedete ale NBA nominalizaţi pentru "Hall of Fame"

Fostele staruri Shaquille O'Neal, Yao Ming şi Allen Iverson, retraşi din viaţa sportivă la finalul sezonului 2010-2011, au fost nominalizaţi pentru notabilele realizări din întreaga lor activitate
(Naismith Memorial Basketball Hall of Fame/facebook)
Marius Drăgoi
22.12.2015

"Naismith Memorial Basketball Hall of Fame", organizaţie cu sediul la Springfield (Massachussets), au nominalizat luni pentru includerea în "Hall of Fame", a fostelor vedete ale baschetului profesionist nord american între anii 1990 şi 2000, Shaquille O'Neal, Yao Ming şi Allen Iverson, precum şi antrenorul Tom Izzo alături de fosta jucătoare Sheryl Swoopes, triplă campioană olimpică cu reprezentativa Statelor Unite, informează presa din America.

Comitetul "Hall of Fame" au hotărât ca alegerea noilor membri să poată fi făcută după cel puţin patru ani de la retragerea acestora din activitate, şi nu după cinci ani, cum era până în prezent, astfel foştii sportivi, care au acumulat împreună 34 de selecţii în All Star Game, au fost nominalizaţi să se alăture panteonului gloriilor baschetului.

Fostul pivot Shaquille O'Neal, cvadruplu campion al NBA, a fost desemnat în anul 2000 cel mai valoros jucător al campionatului, în timp ce Allen Iverson a primit această distincţie în anul 2001, iar Yao Ming, care a evoluat la formaţia americană Houston Rockets între 2002 şi 2011, a fost selecţionat de opt ori în meciul vedetelor din NBA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor