Vaslui: Cristian Pustai consideră că FC Vaslui cea mai bună echipă din Liga I
Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat luni, după înfrângerea suferită în deplasare în compania FC Vaslui (0-4) că formaţia moldoveană este - în opinia sa - cea mai bună din Liga I de fotbal.
Tehnicianul a spus că nu este bucuros din cauza înfrângerii suferite, dar a apreciat jocul echipei gazdă.
"Scorul este destul de supărător, dar trebuie să trecem peste scoruri de acest gen şi să depăşim momentul, pentru că nu avem timp să ne plângem. Am întâlnit o echipă bună, poate cea mai bună din Liga I, cu multe valori individuale. Vasluiul are jucători care pot decide soarta unui meci, dacă sunt în formă", a spus Pustai.
"Poate scorul putea să fie altul, dar e greu când joci cu echipă care pe contraatac este foarte bună. Eu nu sunt adeptul înfrângerilor cu 0-1. La diferenţa aceasta nu are sens să ne lamentăm. Felicit echipa gazdă. Mi-aş dori să bată în toate meciurile", a declarat Cristian Pustai.
Acesta a mai precizat că actuala ediţie a Ligii I la fotbal este mai slabă decât în alţi ani.
FC Vaslui a surclasat pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 4-0 (2-0), luni, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal.