Vasile Blaga: PDL îşi va prezenta candidaţii pentru alegerile locale în 21 aprilie

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, coordonatorul campaniei electorale la nivel naţional a Partidului Democrat Liberal, a anunţat că PDL îşi va prezenta candidaţii la alegerile locale din iunie, pe 21 aprilie, la Sala Palatului şi a precizat că la nivelul a 14 judeţe democrat-liberalii vor merge într-o formulă de alianţă electorală.
Epoch Times România
04.04.2012

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, coordonatorul campaniei electorale la nivel naţional a Partidului Democrat Liberal, a anunţat că PDL îşi va prezenta candidaţii la alegerile locale din iunie, pe 21 aprilie, la Sala Palatului şi a precizat că la nivelul a 14 judeţe democrat-liberalii vor merge într-o formulă de alianţă electorală.

"PDL îşi va prezenta candidaţii şi oferta electorală pentru alegerile locale din 10 iunie în data de 21 aprilie, ora 11,00, eveniment care va avea loc într-un loc deja tradiţional pentru noi, Sala Palatului. La lansare vor fi prezenţi peste 5.000 de colegi, membri ai partidului, dar în primul rând vor fi prezenţi candidaţii pentru funcţii de preşedinţi de consilii judeţene şi de primari municipii, capitale de judeţ", a declarat Vasile Blaga.

El a precizat că miercuri PDL a înregistrat semnul electoral pentru alegerile din 2012 şi că în 14 judeţe din ţară, organizaţiile democrat-liberale au încheiat alianţe electorale cu alte partide.

"Suntem prima formaţiune politică care am făcut acest lucru. În 14 judeţe din ţară colegii noştri au realizat alianţe cu alte formaţiuni politice, deci vor candida sub altă siglă", a afirmat Blaga.

Coordonatorul campaniei naţionale pentru locale a menţionat judeţele în care PDL va merge în alianţă: Arad într-o alianţă cu PER, Argeş cu PNŢCD, Bacău cu UNPR, Botoşani cu PER şi PNŢCD, Brăila cu UNPR, PER şi PNŢCD, Călăraşi cu UNPR şi PNŢCD, Covasna cu Partida Romilor, Galaţi cu UNPR, Giurgiu cu PER, Hunedoara cu UNPR şi PNŢCD, Mehedinţi cu PNŢCD, UNPR şi PER, Neamţ cu PNŢCD şi UNPR, Teleorman cu PNŢCD, Vrancea cu UNPR şi PER.

"În acest moment, PDL este principalul partid politic din România. Un partid care trebuie să-şi demonstreze forţa în alegerile care urmează. Eu, personal, am încredere că la finalul campaniei noastre electorale, după numărarea voturilor, PDL îşi va consolida poziţia de principal partid pe scena politică.(...) Noi ne propunem să recucerim în primul rând primăriile câştigate în 2008, dar să şi învingem în unele fiefuri tradiţionale ale PSD şi PNL", a mai spus Vasile Blaga.

El şi-a exprimat convingere că românii îi vor alege pe acei oameni care au muncit zi de zi alături de ei pentru "îmbunătăţirea vieţii în comunităţile din care fac parte".

"Faptele au fost din totdeauna politica PDL. Sunt convins că ne vom îndeplini obiectivele pe care le-am propus. Va fi cel mai greu an electoral pentru noi, dar prin muncă şi implicare, prin seriozitate şi transmiterea corectă a mesajelor credem că vom reuşi", a mai declarat Vasile Blaga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor