Vasile Blaga: Există posibilitatea convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru Victor Paul Dobre
alte articole

Chiar dacă PDL nu are majoritate în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru ridicarea imunităţii lui Victor Paul Dobre, a precizat preşedintele PDL Vasile Blaga luni, înaintea şedinţei conducerii partidului.
"În Parlament, deocamdată este o cerere a Parchetului de pe lângă ICCJ şi, dacă el se va reuni, noi vom proceda aşa cum am făcut-o întotdeauna, adică nu ne-am opus niciodată demersurilor justiţiei. Discutăm acum, în Biroul Permanent. Îţi trebuie majoritate în Biroul Permanent al Camerei (pentru convocarea sesiunii extraordinare - n.r.), dar există posibilitatea convocării Parlamentului", a spus Blaga.
De asemenea, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat că democrat-liberalii vor solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor.
Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal. Ea a menţionat că USL nu va accepta în Parlament solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre, care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.