Van Persie va semna cu Manchester United după ce va efectua vizita medicală

Internaţionalul olandez, Robin van Persie. (PATRICK HERTZOG / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
16.08.2012

Fotbalistul olandez Robin van Persie se va despărţi de Arsenal Londra şi va semna cu Manchester după ce va efectua vizita medicală, valoarea transferului fiind estimată la 24 de milioane de lire sterline, conform presei internaţionale, citate de Agerpres.

"Manchester United este bucuros să anunţe că a ajuns la un acord pentru transferul lui Robin van Persie", a arătat United într-un comunicat. Atacantul de 29 de ani, golgheterul ultimei ediţii a Premier League, se va întâlni cu oficialii noii sale echipe pentru a discuta termenii contractului, după care va efectua vizita medicală.

Olandezul, la Arsenal din 2004, anunţase luna trecută că nu-şi va prelungi contractul cu "tunarii", care expira în iunie 2013. Atacantul se declarase nemulţumit de situaţia de la clubul londonez, care nu a mai câştigat niciun trofeu din anul 2005. Arsenal a pierdut în ultimii ani mai multe din vedetele sale, precum Cesc Fabregas (Barcelona) şi Samir Nasri (Manchester City) în vara anului trecut.

Van Persie a mai fost dorit de echipe mari, ca Manchester City sau Juventus Torino.

Jucătorul are 29 de goluri în 68 de selecţii pentru Olanda, una din adversarele României în preliminariile Cupei Mondiale 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor