Vacanţă prelungită de Paşte pentru bugetari

Angajaţii la stat vor avea anul acesta o vacanţă prelungită de Paşte, după ce Guvernul va aproba proiectul de hotărâre care prevede acordarea a două zile libere în plus faţă de cele obişnuite, pe 2 şi 3 mai.
(photos.com)
Cristina Boiangiu
06.03.2013

Angajaţii la stat vor avea anul acesta o vacanţă prelungită de Paşte, după ce Guvernul va aproba proiectul de hotărâre care prevede acordarea a două zile libere în plus faţă de cele obişnuite, pe 2 şi 3 mai. Actul respectiv ar urma sa fie aprobat în şedinţa de miercuri, 6 martie, a Guvernului.

Decizia a fost luată la cererea asociaţiilor investitorilor din turism, care au interesul ca oamenii să fie liberi mai multe zile, pentru a putea pleca în vacanţă.

Ziua de 1 Mai era declarată liberă prin lege, la fel şi prima şi a doua zi de Paşte, respectiv 5 şi 6 mai. După ce vor fi declarate libere încă două zile, angajaţii vor avea 6 zile libere în intervalul 1-6 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor