USR publică propriul sondaj: "PNL manipulează, Lasconi este singurul candidat de dreapta cu şanse să intre în turul 2"
Uniunea Salvaţi România publică un sondaj realizat de Verifield în perioada 1-6 noiembrie, din care reiese că, dacă duminica aceasta ar avea loc alegeri prezidenţiale, turul 2 ar fi disputat de Marcel Ciolacu şi George Simion.
În consecinţă, USR ţine să transmită că liberalii mint când susţin că Ciucă are şanse să intre în turul 2 şi că Elena Lasconi e singura care ar putea reuşi asta.
Sondajele făcute de USR cu una dintre cele mai serioase case de sondare din România, care a previzionat corect rezultatele electorale în trecut, arată că Nicolae Ciucă nu are nicio şansă de a ajunge în turul 2. Niciunul dintre sondajele făcute în ultimele săptămâni de USR nu indică posibilitatea ca Nicolae Ciucă, şeful PNL şi candidatul partidului, să ajungă măcar pe locul 3 sau 4 în aceasta competiţie electorală, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
“Ceea ce face PNL în această campanie electorală este o manipulare grosolană. Ştiu şi ei, ştim şi noi, Nicolae Ciucă nu are şanse de a intra în turul 2 şi voturile care merg către domnia sa se vor pierde. Îndemn electoratul de dreapta să voteze candidatul cu cele mai mari şanse de a strica jocurile lui Marcel Ciolacu. Am cele mai mari şanse de a intra în turul 2 şi orientarea raţională a electoratului de dreapta către votul cu adevărat util este singura soluţie pentru a avea şansa de schimbare reală”, afirmă Elena Lasconi, preşedinta USR şi candidată la prezidenţiale.
Cel mai recent sondaj realizat de Verifield la comanda USR, în perioada 1-6 noiembrie, prin metoda CATI (telefonic), pe 1.064 de respondenţi, arată că Elena Lasconi este candidatul de dreapta cu şanse clare de a intra în turul 2.
Regăsiţi mai jos datele detaliate ale sondajului