USR cere demisia lui Bodog şi pregăteşte o lege anti-plagiat
alte articole
Uniunea Salvaţi România cere demisia ministrului Sănătăţii Florian Bodog, după ce jurnalista Emilia Şercan a scris, în Pressone, că Bodog a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată "Managementul şi marketingul unităţilor sanitare" şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT).
De asemenea, USR solicită Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să se ocupe cu prioritate de acest caz care pune sub semnul întrebării integritatea unei persoane ce ocupă o funcţie de demnitate în statul român, se arată în comunicatul de presă remis Epoch Times.
"Florian Bodog a desconsiderat condiţiile obligatorii de onestitate intelectuală cerute de comunitatea academică. Cum pot cetăţenii să aibă încredere că îşi va exercita funcţia de ministru cu cinste din moment ce este acuzat de furt intelectual. Furtul de cuvinte este la fel de grav ca orice fel de alt furt”, a declarat Dan Barnă, purtător de cuvânt al USR.
Reprezentanţii formaţiunii reamintesc că USR a cerut şi retragerea numirii lui Mihai Tudose ca premier al României, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că acesta a plagiat în lucrarea de cercetare pentru doctorat, realizată sub coordonarea lui Gabriel Oprea, la Academia Naţională de Informaţii.
Totodată, Uniunea Salvaţi România anunţă că pregăteşte o lege anti-plagiat.
„Vom propune colegilor noştri parlamentari un proiect care să transparentizeze cercetarea ştiinţifică din România. Prin transparenţă putem să prevenim extinderea acestei plăgi, care are rădăcini politice, în PSD. Îmi amintesc că primul scandal de plagiat îl avea ca protagonist pe celebrul baron PSD de Gorj, Nicolae Mischie”, a declarat Dan Barna.
Reamintim că, într-un amplu articol publicat în Pressone, Emilia Şercan a dezvăluit că ministrul Sănătăţii, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată "Managementul şi marketingul unităţilor sanitare" şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT).