USR: Cătălin Predoiu foloseşte Poliţia Română drept armă pentru intimidarea alegătorilor

Cătălin Predoiu (Captură video)
Loredana Diacu
23.11.2024

Reprezentanţii USR acuză că ministrul PNL de Interne, Cătălin Predoiu, se foloseşte de Poliţia Română pentru cenzurarea internetului.

"Cu câteva ore înainte de începerea votului au apărut mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România.", susţine USR într-un comunicat de presă.

"Concret, poliţiştii au mers acasă la membri şi simpatizanţi USR, dar şi la votanţi, cetăţeni fără afiliere politică sau chiar le-au sunat părinţii pentru a-i sancţiona pentru postări pe Facebook. De exemplu, la Timişoara, o membră USR s-a trezit cu poliţia la uşă şi a fost sancţionată pentru că a distribuit o postare a unui europarlamentar USR. Cazuri similare sunt şi în Braşov şi Bucureşti, unde ne-a fost raportat că simpatizanţii USR fie au primit telefoane din partea Poliţiei, fie au fost sancţionaţi." se precizează în comunicat.

"USR îi cere ministrului PNL Cătălin Predoiu să oprească, în ultimul ceas, aceste tactici de intimidare. Poliţia Română are mai multă treabă cu infractorii, nu cu oamenii care distribuie mesaje pe Facebook." transmit reprezentanţii formaţiunii.

„Este inacceptabil că Poliţia Română supraveghează simpatizanţii Elenei Lasconi cu câteva ore înainte de vot. Este o disperare la PNL pentru că, ştiu şi ei, candidatul lor nu reuşeşte să intre în turul doi. Îi îndemn pe toţi românii să vină la vot! Să oprim epoca acestor privilegiaţi, epoca democraţiei cu epoleţi”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR şi coordonator al campaniei electorale din partea USR

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor