USL a cheltuit pe referendumul eşuat de demitere a lui Băsescu aproape 4 milioane lei
Pe lângă faptul că planul alianţei social liberale de demitere a preşedintelui Traian Băsescu a eşuat, USL are datorii de peste 2.7 milioane lei, echivalentul a 600.000 euro, suma totală cheltuită în campanie de către actuala putere apropriindu-se de cifra de 4 milioane lei, informează Realitatea TV.
Astfel, conform unui raport al Autorităţii Electorale Permanente, PSD a înregistrat venituri de 1 milion de lei şi cheltuieli de 1, 8 milioane de lei, adică circa 400.000 de euro. Majoritatea banilor au fost cheltuiţi de social democraţi pe tipărituri, aproximativ un milion de lei şi servicii în valoare de 500.000 lei. Totalul datoriilor neachitate de PSD se ridică la 829.000 de lei.
Pe de altă parte, PNL care l-a avut ca preşedinte interimar pe Crin Antonescu a scos şi mai mulţi bani din buzunar. Prin urmare, cheltuielile liberalilor s-au ridicat la 2.1 milioane lei, echivalentul a 470.000 de euro, o sumă uriaşă în comparaţie cu veniturile partidului de 230.000 de lei. Şi tipăriturile au costat mult, respectiv 850.000 de lei, iar publicitatea stradală în jur de 900.000 de lei, liberalii având astfel o datorie de 1.9 milioane lei, adică 420.000 de euro.
În concluzie, suma totală cheltuită de USL în campanie ajunge la 4 milioane lei, datoriile actualei puteri depăşind 2.7 milioane de lei.