Ungureanu: Nu avem intenţia să modificăm taxarea până la sfârşitul anului
Primul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, joi, că „cel puţin până la sfârşitul anului”, Guvernul nu are intenţia să modifice ceva în domeniul taxării, motivând că este necesară predictibilitatea în domeniul fiscal.
„Cel puţin până la sfârşitul anului, acest lucru nu e previzibil, cel puţin pe fotografia economică de azi. Nu avem intenţia să modificăm ceva în domeniul fiscal, în domeniul taxării, ţinând cont de nevoia de predictibilitate economică, lucru pe care mediul privat de afaceri îl înţelege foarte bine. Un plan de afaceri trebuie croit şi în funcţie de caracterul constant previzibil al felului în care se desfăşoară taxarea. Deci nu vom aduce variaţii suplimentare la acest capitol", a afirmat Ungureanu, într-o emisiune la Radio România Actualităţi.