Ungureanu i-a cerut demisia lui Dorneanu dacă nu va sesiza Curtea Constituţională
alte articole
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut lui Valer Dorneanu, avocat al poporului, să demisioneze dacă nu va sesiza Curtea Constituţională cu privire la ordonanţele legate de funcţionarea CC şi de referendum.
"Nu închinaţi 45 de ani de muncă în domeniul juridic pentru interese meschine de partid. Sesizaţi Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate privind Ordonanţa 38/2012 şi Ordonanţa de Urgenţă 41/2012, iar dacă nu puteţi, dacă presiunile partidului sunt mai mari şi mai puternice decât respectul pe care îl datoraţi poporului şi Constituţiei, atunci daţi-vă demisia. Vom înţelege şi poate vă vom respecta în continuare", a scris Mihai Răzvan Ungureanu în scrisoarea deschisă adresată lui Dorneanu.
Ungureanu i-a mai scris lui Dorneanu că este avocat al poporului român, care nu se rezumă la «popor PSD sau USL» şi i-a cerut să-şi respecte atribuţiile de serviciu şi să nu ţină seama de interesele unor indivizi aflaţi vremelnic la conducerea statului.
La finalul scrisorii, Ungureanu a precizat că se adresează Avocatului Poporului în nume personal şi ca reprezentant al sutelor de cetăţeni care aşteaptă ca Dorneanu să-şi îndeplinească atribuţiile.