Ungureanu, despre protestele de la Iaşi: Sunt şi lucruri pe care guvernele nu le pot face

Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu. (www.gov.ro)
Epoch Times România
03.03.2012

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că într-un stat democratic conducerea ţării trebuie să facă tot posibilul astfel încât să asigure şi dreptul la protest, dar a subliniat că sunt şi revendicări pe care unele guverne nu le pot rezolva.

"Şi eu lupt pentru dreptul lor de a protesta. În ceea ce priveşte unele revendicări, sunt şi lucruri pe care guvenele nu le pot face", a declarat premierul.

Primul ministru a mai spus că, lucrând împreună, aşa cum au făcut guvernele din România şi Republica Moldova sâmbătă, se poate aduce "un plus de bunăstare şi celor care sunt nemulţumiţi şi foarte săraci".

Şi premierul moldovean, Vlad Filat, a susţinut ideea dreptului de a protesta. "Să nu credeţi că la Chişinău a fost linişte, şi acolo au fost proteste. Statul are datoria ca dreptul la protest să fie exercitat. Mesajele transmise au fost auzite, noi ne propunem să ajungem acolo astfel încât să oferim prosperitate. Prosperitatea nu poate fi adusă prin enunţuri, ci prin creştere economică", a spus Filat.

Zecile de protestatari de la Iaşi au cerut unirea Basarabiei cu România, lozinci scandate în special de membrii organizaţiei Noua Dreapta, dar şi demisia preşedintelui Traian Băsescu. Atunci când reprezentanţii celor două guverne au ieşit din sediul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", protestatarii au scandat sloganuri precum : "Jos guvernul securist", "PDL - UDMR, aceeaşi mizerie", "Cuza domnitor, Băsescu trădător", sau "Jos mafia". Aceste lozinici au fost preferate de un grup de persoane care protestează de mai multe săptămâni, în fiecare seară, în Piaţa Unirii din Iaşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor