Un copil ar fi fost rănit în Bucureşti în urma căderii unor elemente de la faţada unui hotel

Epoch Times România
21.04.2012

Un copil ar fi fost rănit în Bucureşti în urma căderii unor elemente de la faţada unui hotel, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

"Pe strada Gheorghe Manu echipaje ISU Bucureşti au intervenit pentru a îndepărta elemente de faţadă care s-au desprins de la etajul cinci al unui hotel şi au căzut peste terasa unui restaurant aflat la parter. Se pare că ar fi rănit şi un copil, pentru că echipajele de intervenţie nu au identificat nicio victimă, iar acest copil ar fi fost transportat cu mijloace proprii de părinţii acestuia la Spitalul Grigore Alexandrescu", a afirmat Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a precizat că, potrivit declaraţiilor martorilor la incident, "copilul ar fi suferit răni superficiale".

El a adăugat că poliţişti de la Secţia 1 efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor