Un consilier al lui Putin „înnebunit” după viaţa veşnică ordonă cercetări privind tratamentele anti-îmbătrânire

Vladimir Putin, desenat pe un zid din Serbia (Pierre Crom/Getty Images)
Redacţia
05.09.2024

Oamenii de ştiinţă ruşi lucrează la noi tratamente anti-îmbătrânire la ordinul unui colaborator apropiat al preşedintelui Putin, care se pare că este obsedat de ideea vieţii veşnice.

Institutelor de cercetare li s-a ordonat să raporteze cu privire la eforturile de combatere a îmbătrânirii celulare şi a osteoporozei, a tulburărilor cognitive şi senzoriale şi de stimulare a sistemului imunitar.

Liderul rus urmează să împlinească 72 de ani în octombrie.

Bioimprimarea 3D, o tehnologie care, speră oamenii de ştiinţă, va permite „imprimarea” de organe şi ţesuturi, reprezintă, de asemenea, un interes deosebit al Ministerului Sănătăţii.

O sursă de la Kremlin a declarat pentru The Times că Mihail Kovalciuk, în vârstă de 77 de ani, care ar fi promovat cercetarea anti-îmbătrânire, este „obsedat de viaţa veşnică”.

Kovalciuk este şeful Institutului de cercetare nucleară "Kurceatov" şi un membru de rang înalt al Academiei Ruse de Ştiinţe, care supraveghează un program de cercetare în domeniul geneticii susţinut de stat, a relatat Times.

Kovalciuk „a alergat la preşedinte [cu ideea]” programului, a declarat sursa de la Kremlin.

O sursă de la centrul naţional de cercetare medicală a indicat că fie Putin, fie Kovalciuk au făcut presiuni pentru cercetarea în domeniul prelungirii duratei de viaţă, afirmând că „şeful cel mare” a stabilit sarcina, în timp ce funcţionarii „s-au grăbit să o pună în aplicare în toate modurile posibile”.

Potrivit unui cercetător, oamenii de ştiinţă au fost „rugaţi să trimită urgent toate evoluţiile noastre” privind lucrările ordonate de Kovalciuk.

Un angajat al unui centru de cercetare a calificat drept „cinism” ordinul acestuia de a dezvolta remedii pentru combaterea îmbătrânirii în timp ce sute de mii de tineri ruşi sunt trimişi să moară în Ucraina.

Folosind cuvinte dure la adresa conducerii ruse, cercetătorul a declarat pentru The Times: „Ca şi cum nu am avea pe cine să punem pe picioare în afară de aceşti idioţi”.

Multimilionarul rus Dmitri Iţkov a depus, de asemenea, eforturi în vederea prelungirii duratei de viaţă a oamenilor. El finanţează un proiect care vizează transferul unei conştiinţe umane într-un computer, permiţând astfel conştiinţei să trăiască pentru totdeauna după moartea corpului uman.

Iţkov îşi propune ca primul transfer de conştiinţă să fie realizat până în 2035.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor