Un avion care urma să aterizeze la Arad, redirecţionat spre Timişoara din cauza condiţiilor meteo

Un avion care urma să aterizeze la Arad a fost redirecţionat spre Timişoara, iar o cursă aeriană a fost anulată, sâmbătă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, peste 170 de pasagerii fiind rerutaţi spre alte zboruri.
(The Epoch Times)
Epoch Times România
19.01.2013

Un avion care urma să aterizeze la Arad a fost redirecţionat spre Timişoara, iar o cursă aeriană a fost anulată, sâmbătă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, peste 170 de pasagerii fiind rerutaţi spre alte zboruri.

„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a dimensiunii pistei de aterizare, pilotul zborului Milano – Arad, care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Arad la ora 10.30, a luat decizia de a ateriza pe Aeroportul Internaţional «Traian Vuia» din Timişoara. Zborul Arad – Milano programat pentru data de sâmbătă, 19 ianuarie, ora 11.00, a fost anulat iar cei 173 de pasageri vor fi rerutaţi spre alte zboruri ale companiei Wizzair. Până la rerutarea pasagerilor, aceştia vor fi transportaţi şi cazaţi la hotel“, se menţionează într-un comunicat al Prefecturii Arad.

Conducerea Prefecturii a informat, sâmbătă, că nu există niciun drum blocat din cauza căderilor de ninsoare, însă cinci autoturisme au fost avariate din cauza căderilor de copaci.

„Toate drumurile naţionale şi judeţene sunt practicabile la această oră. Nu au fost înregistrate blocaje, s-a putut ajunge la orice oră în toate localităţile din judeţ. La ora 13.00 se acţiona cu 22 utilaje pe drumurile naţionale, respectiv cu 26 de utilaje pe drumurile judeţene“, se arată în informarea Prefecturii Arad.

De asemenea, au fost remediate toate problemele privind alimentarea cu energie electrică a celor 19 localităţi afectate de întreruperi. La ora 11.30, echipele de intervenţie au remediat ultimele probleme în cazul a patru localităţi. Cauzele întreruperilor au fost căderile de zăpada şi o creangă care a căzut pe firele de electricitate.

În municipiul Arad au fost avariate cinci autoturisme, după ce trei copaci s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii. Nu s-au înregistrat răniţi. Echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au intervenit pentru degajarea arborilor căzuţi.

În urma căderilor de zăpadă anunţate, vineri s-a constituit la nivelul judeţului Arad Comandamentul Operaţional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă ce ar putea fi generate de fenomenele meteorologice periculoase specifice perioadei de iarnă. Prima şedinţă operativă a Comandamentului a avut loc vineri seara, sub coordonarea prefectului judeţului Arad, Cosmin Pribac.

„În cadrul şedinţei au fost stabilite modurile de intervenţie pentru degajarea zăpezii de pe drumuri, traseele pe care utilajele vor intra cu prioritate, precum şi celelalte acţiuni specifice acţiunilor de deszăpezire. Consider că s-a acţionat foarte eficient, având în vedere că nu a existat niciun drum blocat, niciun autoturism rămas înzăpezit, iar accesul către toate localităţile din judeţ a fost posibil permanent. Problemele apărute din cauza greutăţii zăpezii căzute au fost remediate în cel mai scurt timp”, a declarat Cosmin Pribac.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor