"Un alt imperiu al Răului: Republica Populară Chineză" - Analiza lui Stanomir
Un alt imperiu al răului alege să înfrunte lumea liberă şi ordinea ei: Republica Populară Chineză, a remarcat analistul politic Ioan Stanomir, într-o nouă analiză publicată în Contributors.
"La decenii după memorabila formulare a lui Ronald Reagan, totalitarismul ni se arată în noul său chip, cel de autocraţie digitală şi militaristă. Imaginea poate fi alta, dar ambiţia este aceeaşi, de a înlocui libertatea economică şi politică a naţiunilor prin dominaţia unei dictaturi comuniste. Căci semnificaţia paradei militare celebrând 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei este această intenţie de initimidare simbolică. Defilarea de sisteme sofisticate de armament nu este altceva decât ocazia de a oferi proba tangibilă a ceea ce regimul de la Beijing consideră principala sa realizare – ridicarea naţiunii pe care o subjugă la rangul de rival global al Statelor Unite", a afirmat Ioan Stanomir.
Potrivit politologului, ceremoniile de la Beijing sunt punctul culminant al unui efort ce datează de la finele epocii lui Mao.
"Profitând de miopia şi de rapacitatea occidentală, Partidul Comunist Chinez a reuşit, treptat, nu doar să corupă regulile de comerţ internaţional, ci şi să ocupe vechea poziţie a Rusiei ca stat hegemon al unui bloc revizionist. Agresiunea potenţială împotriva Taiwanului este motivată de ambiţia unei tiranii ideocratice de a elimina alternativa la propria sa ordine comunistă. Existenţa unei Chine democratice este o ameninţare pentru monopolul PCC şi pentru tirania de la Beijing", a precizat Ioan Stanomir.
O zi a reunirii
"Parada miltară de zilele acestea a fost şi ocazia reunirii axei răului. De această dată, dincolo de proiecţiile intelectuale, se află realitatea documentabilă a unei revederi. Rusia, China comunistă şi Coreea de Nord au afişat unitatea unei alianţe al cărei scop a fost remarcat, cu sarcasm, de către preşedintele Trump: edificarea unei ordini mondiale din care hegemonia americană să fie eliminată. Revanşa este sentimentul ce aduce împreună aceste regimuri.
În această triadă a răului, China lui Xi Jinping este elementul central. Ea asigură, prin tactici diferite, supravieţuirea celor două regimuri aliate. Agresiunea Rusiei în Ucraina nu ar putea continua fără China comunistă, în vreme ce dictatura familiei Kim de la Phenian rămâne reduta foamei şi terorii din spaţiul pacific.
Zilele din urmă au probat existenţa acestei relaţii asimetrice între China şi Rusia. Vladimir Putin a reuşit, prin războiul din Ucraina şi tot ceea ce a urmat, să ofere Chinei accesul la poziţia pe care o deţinea cândva URSS: Beijingul, iar nu Moscova, contestă ordinea internaţională americană. Exclusă din Pacific şi din Asia, acolo unde agresivitatea Chinei este evidentă, Rusia este împinsă la politica de teroare şi de barbarie din Europa de Est. Regimul de la Moscova este vasalul ce vinde ţiţei partenerului dominant în această axă a răului.
Insolenţa cu care Vladimir Putin invită Ucraina să capituleze la Moscova este efectul direct al sprijinului chinez. China este responsabilă, în mai mare măsură decât India lui Modi, pentru eşecul politicii de sancţiuni. Crimele din Ucraina sunt posibile graţie intervenţiei chineze.
Dar acest tablou al dominaţiei imperiale chineze nu este unul atât de lipsit de nuanţe pe cât ar dori să sugereze propaganda. În linie aroniană, putem observa tensiunea relaţiei dintre China comunistă şi vecinii săi: deşi prezentă la summit, India este animată de o ostilitate profundă faţă de China, în vreme ce, pentru naţiuni ca Vietnam sau Filipine, hegemonia chineză ar fi sfârşitul existenţei lor. Cât despre Japonia, Republica Korea şi Taiwan, ele nu au loc în acest proiect imperialist chinez. Triumful autocraţiei lui Xi le-ar fi fatal.
Ca şi Germania nazistă sau URSS, China lui Xi aspiră să genereze, prin recursul la etalarea de forţă militară, un efect de paralizie colectivă. Antidotul la capitulare este, ca şi în epoca războiului rece, realismul pragmatic. În cheie aroniană, Statele Unite reprezintă centrul ordinii noastre, din Atlantic până în Pacific. Politica americană este chemată să facă din descurajarea globală o realitate: axa autocraţiilor există, iar Iranul este integrat şi el în acest peisaj al alianţei revizioniste. Fermitatea lucidă este, de acum înainte, singura opţiune care ne poate ocroti libertatea împotriva acestui nou imperiu al răului."
