Un acord peste capul Ucrainei este inevitabil

Un acord ruso- american, susţinut de ameninţarea unei izolări economice a Rusiei de către Occident este, probabil, cea mai bună perspectivă pentru moment pentru o Ucraină aflată sub stare de asediu, scrie analistul Gideon Rachman, într-un editorial semnat în Financial Times.

Deşi secretarul de stat american John Kerry a declarat la încheierea discuţiilor desfăşurate la Paris cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, că SUA nu vor încheia acorduri peste capul ucrainenilor. Oficialul american a negociat de fapt direct cu ruşii, fără un reprezentant al Ucrainei în cameră.

Realitatea, comentează Rachman, este că dacă Kerry şi Lavrov ajung în cele din urmă la un acord care să includă solicitările ruseşti privind un sistem federal pentru Ucraina şi garanţii pentru vorbitorii de limbă rusă, guvernul de la Kiev se va afla sub o presiune enormă de a-l accepta.

Încalcă, deci, americanii principii cruciale, discutând soarta Ucrainei în discuţii bilaterale cu Rusia? Sau este o formă de negocieri ruso-americane, atât inevitabile, cât şi necesare?

Realitatea sumbră este că, aşa cum stau lucrurile pe moment, este atât în interesul Occidentului, cât şi al Ucrainei, ca discuţiile să aibă loc cu ruşii. Pentru a înţelege de ce, este necesar să ne imaginăm scenariul alternativ. Există în prezent mii de militari ruşi masaţi la frontiera de est a Ucrainei, iar SUA şi UE au spus clar că nu vor merge la război pentru această ţară. În această situaţie, refuzul de a negocia cu Moscova va fi, probabil, interpretat mai degrabă ca o manifestare de indiferenţă decât ca o dovadă de putere şi ar putea încuraja, de fapt, o intervenţie militară rusă, cu consecinţe tragice pentru toate părţile implicate.

Cu toate acestea, dacă vor exista viitoare runde de discuţii cu ruşii, este esenţial ca acestea să nu fie o încercare de a ascunde o capitulare asemenea celei de la München din 1938, atunci când britanicii şi francezii au cedat solicitării lui Hitler privind dezmembrarea Cehoslovaciei. Din fericire, chiar dacă Occidentul a afirmat clar că nu va merge la luptă pentru Ucraina, acesta dispune în continuare de pârghii reale în relaţia cu Rusia. Pe de altă parte, dacă va recurge la aceste pârghii, acestea vor trebui aplicate pentru a proteja principii uşor de apărat atât punct de vedere moral, cât şi din punctul de vedere al resurselor cu care Occidentul poate ameninţa în mod credibil.

Un prim astfel de principiu stă în respingerea acceptării unei anexări a Crimeii, în condiţiile în care un refuz de a recunoaşte încorporarea juridică a acesteia în Rusia ar putea impune costuri semnificative Kremlinului. Crimeea ar putea deveni o gaură neagră pentru comerţul exterior şi investiţii şi o risipă pentru resursele ruseşti.

Al doilea principiu este de a face clar că orice mişcare militară rusă în estul Ucrainei ar conduce la o ruptură completă în relaţiile economice ale Occidentului cu Rusia. UE se studiază deja posibilitatea de noi sancţiuni, iar natura şi amploarea unor astfel de măsuri ar trebui să fie precizate cât mai curând posibil şi ar trebui să depăşească aşteptările Moscovei.

În cele din urmă, principiul potrivit căruia guvernul rus nu poate cere modificări în constituţia unui stat vecin ar trebui specificat, în condiţiile în care stabilirea unui astfel de precedent ar fi prea periculoasă.