Ultimele ştiri din sport

Steaua a câştigat meciul cu Săgeata Năvodari cu 5-0; Cehia s-a calificat în finala Cupei Davis iar Canada conduce echipa de dublu a Şerbiei; Rapid a remizat, acasă, scor 1-1, cu Gloria Buzău; Real Madrid a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul cu Villarreal; Barcelona a câştigat meciul de acasă cu FC Sevilla printr-un gol marcat de Alexis Sanchez în minutul 90 3.
Gareth Bale, Real Madrid - Villarreal, 14 Septembrie 2013. (Denis Doyle / Getty Images)
Epoch Times România
15.09.2013

Ştirile dimineţii din sport:

Formaţia Steaua a învins sâmbătă seara, acasă, cu scorul de 5-0 (3-0), echipa Săgeata Năvodari, într-un meci din etapa a VII-a a Ligii I.
1-0: Italianul Federico Piovaccari a trimis o lovitură de cap de la 11 metri după centrarea venită de pe banda stângă de la Adrian Cristea.
În minutul 11, Stanciu a nimerit bara cu o lovitură de cap de la opt metri.

2-0: Latovlevici a centrat iar mingea deviată de un fundaş de la Săgeata Năvodari, a ajuns la Prepeliţă care a înscris cu o lovitură de cap din patru metri pe lângă Panagopoulos.
În minutul 22, bara transversală a fost zdruncinată de un şut de la 25 de metri l lui Iancu.

3-0: Stanciu a şutat după o pasă peste apărarea celor de la Năvodari dar Panagopoulos a respins în dreapta la Adrian Cristea care a şutat în poarta goală de la opt metri. Adrian Cristea a marcat pentru prima oară în tricoul ”roş-albaştru”.

4-0: Kapetanos a marcat dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Florin Popa asupra lui Adrian Popa.

5-0: Kapetanos a închis tabela cu o reluare din şapte metri, după o centrare a lui Tatu.

Steaua: Tătăruşanu - Prepeliţă, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Filip - Iancu (Tatu '56), Stanciu (Ad. Popa '46), Cristea - Piovaccari (Kapetanos '46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Săgeata: Panagopoulos - Peteleu, Fl. Popa, Munteanu, Lupu - Muzac, Apostol (Vezan '46)- Achim, Dinu, Florean (Sorian '63) - Roman. Antrenor: Tibor Selymes.

***

Tenis

După două zile de joc, echipa de tenis a Cehiei s-a calificat în finala Cupei Davis, după victoria cu 3-0 în semifinala de la Praga, în faţa Argentinei.

Sâmbătă, cuplul Thomas Berdych/Radek Stepanek a punctat decisiv pentru gazde, după victoria cu 6-3, 6-4, 6-2 în compania cuplului Carlos Berlocq/Horacio Zeballos.

În cealaltă semifinală, disputată la Belgrad, echipa Canadei de dublu formată din Daniel Nestor/Vasek Pospisil a câştigat în faţa sârbilor Nenad Timonjic/Ilija Bozoljac cu 6-7 (6), 6-4, 7-6 (5), 10-8.

***

Fotbal

Formaţia Rapid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Gloria Buzău, într-un meci din etapa secundă a primei serii din Liga a II-a.

Golul Rapidului a fost marcat de Ioniţă în minutul 5 iar pentru Gloria Buzău a înscris Bîrsănel în minutul 45.

În minutul 78, Agache a fost eliminat în urma unui cartonaş roşu.

Rapid a început jocul în următoarea formulă: Drăghia - Voicu, Iacob, Păun, N. Vasile - Martin, Selagea, Negru, M. Stoica - Ioniţă II, Doman. A mai evoluat Ciolacu.

Gloria Buzău a avut următorul "11" de start: Stoicescu - Agache, Bîrsănel, Dăniţă, B. Dumitru - Mihăescu, Marcu - A. Voicu, Puşcaşu, Burlacu - Verdeş. Au mai jucat M. Matei, G. Ion şi Airinei.

***

Real Madrid a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul cu Villareal.

Villareal a deschis scorul prin Cani în minutul 21 dar nou venitul Bale a reuşit să înscrie primul său gol la Real, gol cu care madrilenii au restabilit egalitatea.

Ronaldo i-a dus pe madrileni în avantaj în minutul 63, printr-un gol deosebit dar "Submarinul galben" nu a cedat şi Dos Santos a restailit egalitatea 6 minute mai târziu.

Villarreal: Asenjo - Mario, Musacchio, Dorado, J.Costa - Cani, Bruno, Trigueros, Aquino - Giovani, Pereira.

Real Madrid: Diego Lopez - Carvajal, Pepe, Sergio Ramos, Nacho - Modric, Illarramendi - Bale, Isco, Ronaldo; Benzema.

***

Într-un meci din etapa a IV-a a campionatului Spaniei disputat sâmbătă, FC Barcelona a depăşit pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa FC Sevilla.

1-0: Dani Alves a deschis scorul după o fază prelungită de atac în minutul 36.

2-0: În minutul 75, Messi trimite balonul sub bara tranversală după o pasă venită de la Neymar.

2-1: Sevilla reduce diferenţa după o fază de atac a oaspeţilor din minutul 80.

2-2: Coke (90”) restabileşte egalitatea în urma unui corner execut.

3-2: Alexis Sanches aduce liniştea pentru Barcelona în minutul 90+3 printr-un şut din interiorul careului.

Barcelona: Valdés - Alves, Piqué, Mascherano, Jordi Alba - Busquets, Xavi, Iniesta - Tello, Neymar, Messi.

Sevilla: Beto - Coke, Cala, Navarro, Alberto - Cristóforo, Mbia, Rakitic - Jairo, Vitolo, Gameiro.

În minutul 39, Bale a reuşit să înscrie primul său gol la Real, gol cu care "albii" au restabilit egalitatea. Villareal deschisese scorul prin Cani. Ronaldo i-a dus pe madrileni în avantaj în minutul 63, cu un gol norocos, dar "Submarinul galben" nu a cedat şi Dos Santos a restailit egalitatea 6 minute mai târziu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor