Ultima zi a domniei lui Juan Carlos I, adio regelui democraţiei spaniole

În după amiaza zilei de miercuri se pune capăt unei domnii de 39 de ani. În Salonul Coloanelor din Palatul Regal, Regele Juan Carlos I va promulga, cu semnătura sa, legea care va consemna faptul că abdică. Va fi un eveniment auster, însă extrem de solemn, pentru că astfel se încheie perioada cea mai strălucită din istoria contemporană a Spaniei, constată miercuri cotidianul El Mundo.

Pe perioada domniei lui Juan Carlos, Spania a făcut pasul imens pe care puţini îl considerau posibil atunci când el şi-a asumat, în urma deciziei lui Franco, funcţia supremă în stat. El i-a condus pe spanioli pe durata eforturilor făcute de aceştia pentru a construi o democraţie asemănătoare celor din jur, şi i-a însoţit pe acest drum, uneori dificil şi de multe ori dureros, astfel că au parcurs împreună aceşti aproape 40 de ani. Don Juan Carlos se retrage cu respectul, afecţiunea şi recunoştinţa compatrioţilor săi.

Chiar din acea zi de 22 noiembrie 1975, când a fost proclamat rege în faţa legislativului franchist, Juan Carlos, care avea atunci 37 de ani, a făcut efortul de a le spune spaniolilor că vroia să fie regele 'tuturor în acelaşi timp şi al fiecăruia în parte, cu istoria, cultura şi tradiţia lor'. Din momentul în care şi-a depus jurământul, s-a dedicat respectării a ceea ce anunţase în acea zi: 'azi începe o nouă etapă în istoria Spaniei', una care se va baza pe 'un consens eficient, pe înţelegerea naţională'. În retrospectivă, intervenţia tânărului rege în faţa deputaţilor lui Franco are o valoare specială, pentru că acolo se găsea esenţa proiectului său ferm: acela de a conduce Spania pe calea care să ducă la respectarea efectivă a libertăţilor politice ale spaniolilor şi la înapoierea puterii poporului. Adică proiectul care să facă din Spania o democraţie respectată şi admirată în toată lumea, precizează cotidianul spaniol.

În primii ani de domnie, şi dat fiind faptul că moştenise de la Franco toată puterea, regele a putut conduce şi dirija într-un fel guvernele care s-au succedat şi care urmau să ducă ţara către libertate şi către o Constituţie care a pus în aplicare hotărârea Regelui, aceea de a reprezenta o monarhie modernă, liberală, parlamentară, în care monarhul să fie deopotrivă cel al învingătorilor şi al învinşilor războiului civil, ale cărui răni nu ajunseseră să se închidă. Toate astea s-au regăsit într-o Constituţie care a decis ca suveranitatea este a poporului spaniol, de la care vin toate puterile. Astfel a ajuns Juan Carlos să fie, potrivit Constituţiei, cheia de boltă a statului, însă cu funcţii de moderare şi arbitraj, aşa cum recomandă Carta Magna.

În calitate de rege constituţional, Juan Carlos a trebuit totuşi să se confrunte cu o încercare de lovitură de stat, pe care a fost capabil să o îngrădească, folosindu-se de autoritatea comandantului forţelor armate. 'Coroana, simbol al permanenţei şi unităţii patriei, nu poate tolera în niciun fel acţiuni sau atitudini care pretind să întrerupă cu forţa procesul democratic pe care Constituţia votată de poporul spaniol l-a decis la momentul potrivit prin referendum', a spus el atunci.

Leopoldo Calvo-Sotelo, premierul care urma sa fie învestit când s-a petrecut încercarea de lovitură de stat, scria ulterior că 'în noaptea aceea, regele şi-a câştigat tronul. Şi a făcut-o aşa cum făceau predecesorii săi în evul mediu [...] a avut conştiinţa faptului că, la legitimitatea originii, să adauge legitimitatea exercitării'. De atunci înainte, orice încercare de lovitură de stat (pentru că au mai fost, şi au fost serioase), nu s-a mai putut ascunde după rege, aşa cum au încercat să facă cei care au organizat-o pe cea de la 23 februarie 1981. De asta, orice astfel de încercare pusă la cale în anii următori prevedea în primul rând ocuparea Palatului Zarzuela şi 'neutralizarea Regelui'.

Odată trecute aceste vremuri ale construcţiei unui proiect şi de ameninţări la adresa tinerei democraţii spaniole, ţara a intrat pe calea normalităţii. Pe durata acestor ani, regele a promulgat numirea şefilor de guverne ai partidelor politice cu ideologii foarte diferite şi s-a declarat mereu în serviciul Spaniei, aşa cum au decis şefii acestor guverne. A fost un colaborator fidel şi extrem de eficace pentru ţară, când a avut probleme sau a trecut prin tragedii. A fost mereu prezent acolo unde era aşteptat şi şi-a îndeplinit excelent rolul de moderator şi arbitru. A soluţionat neînţelegeri şi confruntări; a dus numele Spaniei în toate colţurile lumii, unde a clădit un prestigiu imens, prin faptele sale.

Regele este ce are mai bun Marca España. Aceasta este părerea exprimată public şi unanim de toţi premierii spanioli ai democraţiei. Cu el la conducerea statului, Spania a ajuns la maturitate, a devenit o ţară modernă şi dezvoltată. Sarcina îndeplinită de regele Juan Carlos de Bourbon în toţi aceşti ani este extrem de amplă, iar istoria va avea grijă să facă bilanţul domniei sale.

În urma deciziei sale personale şi netransmisibile, 'fără sclifoseli', regele pleacă. Însă va fi mereu cel mai bun rege pe care l-au avut spaniolii, de-a lungul istoriei. Este o recunoaştere pe care şi-a câştigat-o.