UEFA a prelevat 1.278 de eşantioane de la diferiţi sportivi înaintea competiţiei
Uniunea Europeană de fotbal (UEFA) a făcut cunoscut prin şeful serviciului medical şi antidoping Marc Vouillamoz, măsurile care au fost luate de forul european şi Agenţia franceză de luptă împotriva dopajului (AFLD) pentru a elimina orice susceptibilitate de dopaj cu ocazia competiţiei.
Astfel, începând cu lunile care au precedat EURO 2016, au fost prelevate 1.278 de eşantioane de la sportivii care ar fi putut fi incluşi în loturile naţionale. Vouillamoz a menţionat că toate cele 51 de meciuri ale competiţiei vor face obiectul testelor, în care cel puţin doi jucători de echipă vor fi obligaţi să se supună prelevărilor de urină şi sânge. Acesta a mai adăugat că o echipă ar putea fi exclusă din competiţie dacă prezintă cel puţin trei jucători depistaţi pozitiv.
Programul antidoping de la EURO 2016 cu un cost de 1 milion de euro, este probabil cel mai extins pentru acest tip de competiţie, eşantioanele colectate urmând a fi păstrate minimum patru ani sau maxim zece ani aşa cum prevede codul mondial antidoping.