UE ameninţă Elveţia cu interzicerea accesului pe piaţa comună (revista presei spaniole)

Procuratura va cere 19 ani de închisoare pentru Inaki Urdangarinşi o va scuti de vină pe Infanta Cristina, PSOE se confruntă cu o diviziune internă după ce Elena Valenciano a fost aleasă pentru conducerea listei socialiştilor la alegerile europene, iar UE ameninţă Elveţia cu împiedicarea accesului pe piaţă, după restricţiile votate de elveţieni faţă de imigraţia comunitară, scriu marţi cele mai importante cotidiene spaniole.
(Sean Gallup / Getty Images)
Epoch Times România
11.02.2014

Procuratura va cere 19 ani de închisoare pentru Inaki Urdangarin şi o va scuti de vină pe Infanta Cristina, PSOE se confruntă cu o diviziune internă după ce Elena Valenciano a fost aleasă pentru conducerea listei socialiştilor la alegerile europene, iar UE ameninţă Elveţia cu împiedicarea accesului pe piaţă, după restricţiile votate de elveţieni faţă de imigraţia comunitară, scriu marţi cele mai importante cotidiene spaniole.

Procuratura va cere până la 19 ani de închisoare pentru Urdangarin, acuzat fiind, alături de fostul asociat Diego Torres, pentru deturnare de fonduri şi delicte fiscale, şi o va scuti de vină pe Infantă, anunţă cotidianul El Pais. Instituţia vrea să aducă în banca acuzaţilor 24 dintre cei 41 de inculpaţi şi nu o va urmări penal pe Cristina de Borbon, ci pe cale civilă, pentru plata unei amenzi, precizează cotidianul spaniol citat.

Secretarul general al principalei formaţiuni din opoziţie, PSOE, Alfredo Perez Rubalcaba, ar fi de acord cu alegeri primare în partid dacă acesta câştigă alegerile europarlamentare, menţionează cotidianul El Mundo. Potrivit cotidianului spaniol, secretarul general al socialiştilor vrea o listă cât mai puternică posibil la alegerile europene şi de aceea a acceptat plasarea numărului doi din ierarhie - pe secretarul general adjunct Elena Valenciano - în capul listei.

Cotidianul ABC observă o diviziune în cadrul PSOE, tocmai din cauza faptului că Elena Valenciano a fost aleasă în fruntea listei pentru scrutinul europarlamentar. Şefa guvernului regional din Andaluzia, Susana Díaz, a făcut presiuni pentru ca numărul 2 pe listă să fie un andaluz, iar actualul şef al delegaţiei socialiste în Parlamentul European, Juan Fernando López Aguilar, se resemnează şi susţine că îşi va continua activitatea.

UE ameninţă Elveţia că îi va împiedica accesul pe piaţa comună, după ce Comisia Europeană a criticat restricţiile votate faţă de imigraţia comunitară, semnalează cotidianul La Vanguardia. Dacă Berna transformă în literă de lege rezultatul referendumului, UE va aplica aşa numita 'clauză ghilotină', care anulează toate acordurile, precizează cotidianul spaniol citat.

Cercetările asupra materialului video înregistrat pe durata audierii Infantei Cristina se concentrează asupra avocaţilor. Cotidianul La Razon dezvăluie că materialul video original a fost manipulat cu un efect de oglindă pentru a atrage confuzii asupra unghiului din care au fost luate imaginile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor