UE acordă 2 milioane de euro pentru restaurarea Cetăţii Soroca
În 2013 vor începe lucrările de restaurare a monumentului istoric Cetatea Soroca, astfel încât îşi va schimba aspectul, iar parcul din zonă va fi reamenajat. În acest sens, Uniunea Europeană a oferit Moldovei două milioane de euro.
Potrivit proiectului de restaurare, beciurile care se dărâmă, încăperile de trai, acoperişul şi drumul de strajă vor fi reparate. Totodată, pe teritoriul cetăţii vor fi construite două case medievale, unde vor fi vândute plăcinte şi vin, iar pentru vânzătorii de suvenire vor fi amplasate câteva buticuri din lemn.
Şi parcul din preajma cetăţii va avea un alt aspect, deoarece va fi reamenajat, iar unii copaci vor fi tăiaţi.
Potrivit Publika.TV, unii locuitori ai oraşului Soroca au rămas impresionaţi de ideea restaurării cetăţii, deoarece fortăreaţa reprezintă localitatea lor.
Cetatea Soroca datează din secolul al XV-lea şi nu a mai fost restaurată din 1970.