Ucraina: Vladimir Putin a evitat să răspundă concret la întrebarea privind susţinerea acordată separatiştilor proruşi
Preşedintele rus Vladimir Putin a evitat, într-un interviu în exclusivitate oferit postului de televiziune german ARD, să răspundă concret la întrebarea privind susţinerea prin arme şi voluntari acordată de puterea rusă separatiştilor din estul Ucrainei, informează Deutsche Welle.
'De unde au ei acolo (separatiştii din estul Ucrainei) şi tehnică blindată, şi sisteme de artilerie, şi altele. Într-o lume modernă oamenii care luptă şi care consideră această luptă ca fiind justă vor găsi întotdeauna arme', a declarat liderul rus în interviul difuzat duminică seara, la 16 noiembrie.
Putin a subliniat că Acordurile de la Minsk nu sunt îndeplinite de ambele părţi implicate, însă a pus întreaga răspundere pentru conflictul sângeros din estul Ucrainei pe puterea de la Kiev. Potrivit preşedintelui rus, după ce oamenii din Donbas nu au susţinut 'lovitura de stat' din capitala Ucrainei, autorităţile de la Kiev, în loc să înceapă dialogul, au început să-i aresteze pe activişti în toiul nopţii. Iar atunci când oamenii au pus mâna pe arme, 'în loc să se oprească - pentru că autorităţile trebuie să fie mai înţelepte - ei au trimis armata: aviaţie, tancuri, sisteme de artilerie'.
De asemenea, Putin şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Ucraina ar putea aluneca pe panta neonazismului, când ar putea să apară dorinţa de a desfăşura epurări etnice. 'Dacă acest lucru se va întâmpla, va fi o catastrofă pentru Ucraina şi pentru poporul ucrainean', a subliniat preşedintele rus.
Întrebat dacă are noi propuneri pentru soluţionarea crizei ucrainene, Vladimir Putin a subliniat că o ieşire trebuie căutată împreună, încercând o apropiere a poziţiilor părţilor.
Totodată, Putin a subliniat că următoarea sa iniţiativă ar putea să nu le placă tuturor nici chiar în Rusia. 'Haideţi să încercăm să obţinem un spaţiu politic în aceste teritorii', a propus preşedintele Rusiei, subliniind că Moscova este gata să acţioneze în această direcţie.